„Facem pe proștii?”. Laurențiu Reghecampf a fost întrebat despre declarațiile lui Gigi Becali și a luat „foc”
Laurențiu Reghecampf a avut un discurs dur la conferința de presă, înaintea meciului dintre Voluntari și FCSB, din etapa a 12-a din Liga 1. Antrenorul a răbufnit în momentul în care a fost întrebat despre cele declarate de Gigi Becali, în urma victoriei de runda trecută cu Oțelul (1-0).
La momentul respectiv, patronul de la FCSB spunea că „Reghe nu are cu cine” și i-a taxat pe jucătorii echipei sale, anunțând transferuri pentru perioada de mercato de iarnă.
Laurențiu Reghecampf, acuzații dure: „Mulți patroni își angajează oameni pe lângă antrenor”
Vorbind despre implicarea lui Gigi Becali la FCSB, Laurențiu Reghecampf a răbufnit și a subliniat că și la alte echipe din Liga 1, patronii se implică foarte mult. Antrenorul a lansat acuzații dure și a transmis, fără să numească echipa, faptul că un patron și-a angajat proprii oameni în staff-ul antrenorului.
De asemenea, Laurențiu Reghecampf l-a apărat pe Gigi Becali și a declarat că patronul FCSB-ului vrea doar să-și încurajeze jucătorii, la finalul unui meci slab.
„(N.r. Despre declarațiile lui Becali) De ce credeți că e mesaj pentru jucători? Vă dau exemplul altor echipe, care nu vorbesc, dar fac, și dau 10 jucători afară. Rapid, Dinamo, Craiova. Uitați-vă, au făcut lucrul ăsta și îl fac. La toate echipele e la fel, depinde doar de abilitatea antrenorului de a gestiona anumite momente.
Anumiți patroni vorbesc, anumiți patroni nu vorbesc. Dar tot fac. Și știu, dacă vreți, vă dau foarte multe detalii, mulți patroni își angajează oameni pe lângă antrenor, să aducă anumite idei. Știți că la alte echipe sunt oameni care stau pe lângă antrenor și îi transmit ideile patronului.
Le știți, nu vreau să intru în conflict cu nimeni, mulți sunt printre dumneavoastră. Serios, facem pe proștii? Sunt oameni care stau lângă antrenor și vin și spun că l-au auzit pe șeful că spunea de jucătorul ăla sau celălalt. Se întâmplă.
În general, lucrurile astea se întâmplă des pentru că oamenii investesc niște bani și vor să știe ce fac cu banii lor. Jucătorii sunt profesioniști, sunt la FCSB, echipele importante au presiune.
Îl cunoașteți pe patron, de multe ori spune lucruri ca să ambiționeze jucătorii, știu și ei asta, întotdeauna au fost foarte bine plătiți. De multe ori face și el niște lucruri ca să-i trezească pe jucători și să-i rănească în orgoliu. Ei trebuie să dovedească că nu e adevărat ce a spus domnul Becali”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă.