Jose Mourinho a fost adus în această vară la Real Madrid pentru a restabili ordinea în vestiar şi pentru a readuce echipa în top, după două sezoane la rând în care formaţia de pe Bernabeu nu a cucerit niciun trofeu. Lucrurile nu sunt însă roz nici după revenirea lui „The Special One” pe banca madrilenilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cu câteva ore înaintea meciului de campionat cu Sevilla, cei de la Radio Marca au anunţat că şefii de pe Santiago Bernabeu nu sunt mulţumiţi de modul în care evoluează lucrurile cu Jose Mourinho pe banca tehnică.

Real Madrid i-a găsit deja înlocuitor lui Jose Mourinho! Radio Marca: Dider Deschamps

Jose Mourinho a semnat vara aceasta un contract valabil pe trei sezoane, dar acest nou mandat s-ar putea încheia mult mai devreme. Chiar dacă nicio decizie nu a fost luată în privinţa viitorului lui „The Special One”, Florentino Perez vrea să se asigure că are variante de rezervă.

Potrivit Radio Marca, alesul lui Florentino Perez este Didier Deschamps, fostul selecţioner al Franţei. Campion mondial în 2018 şi vicecampion mondial în 2022, Deschamps a încheiat „doar” pe locul 4 ediţia din acest an. El a petrecut 14 ani pe banca naţionalei Franţei.

În trecut, Florentino Perez l-a mai dorit pe Didier Deschamps, dar preşedintele lui Real Madrid s-a lovit de acelaşi refuz, nereuşind să îl convingă să renunţe la naţionala Franţei. Cum Deschamps nu mai este selecţioner, şansele ca Perez să îl convingă să vină pe Bernabeu sunt din ce în ce mai mari.

Ma mult, Didier Deschamps pare şi el tentat de această oportunitate, mai ales că a anunţat în timpul Cupei Mondiale că nu vrea să se retragă din activitate şi este pregătit să înceapă un nou capitol.