El e jucătorul pe care Leo Messi l-a recomandat Barcelonei. Real Madrid şi Liverpool stau la pândă
Leo Messi rămâne alături de Barcelona chiar şi la 5 ani de când a plecat de la formaţia catalană, iar atacantul celor de la Inter Miami dovedeşte în continuare că vrea tot binele formaţiei de pe Nou Camp şi încearcă să ajute ori de câte ori are ocazia.
Jucătorul sud-american a identificat un fotbalist tânăr pe care ar vrea să-l vadă în tricoul catalanilor şi, din câte se pare, a recomandat şefilor echipei ca acesta să fie luat cât mai repede cu putinţă.
Gilberto Mora, jucătorul a reuşit să-l impresioneze pe Leo Messi
Leo Messi a rămas impresionat de Gilberto Mora, mijlocaşul ofensiv de doar 18 ani al celor de la Club Tijuana, iar jucătorul argentinian a mers mai departe şi a recomandat celor de la Barcelona să-l tranfere pe tânărul fotbalist mexican care a impresionat pe toată lumea încă de când avea 16 ani, anunţă cei de la El Nacional.
Acesta a debutat deja la naţionala mare şi a ieşit în evidenţă şi acolo, iar mai mulţi granzi ai Europei sunt cu ochii pe tânărul fotbalist. Conform sursei citate, Arsenal, Liverpool şi Real Madrid stau la pândă şi ar fi dispuse să intre în negocieri pentru transferul fotbalistului.
Lista celor 10 jucători cărora Leo Messi le-a prezis un viitor strălucit
Recent, Leo Messi a făcut o listă cu 10 nume de jucători din fotbalul masculin şi cel feminin cărora le-a prezis un viitor strălucit. Gilberto Mora a fost inclus aici, semn că starul argentinian este fan cu adevărat al acestuia.
Cel care a câştigat de opt ori Balonul de Aur a ales o echipă formată din şapte bărbaţi şi trei femei: Tomas Aranda (Boca Juniors), Max Dowman (Arsenal), Zavier Gozo (Crystal Palace), Jesus Rodriguez (Como), Kees Smit (AZ Alkmaar), Gilberto Mora (Club Tijuana), Can Uzun (Eintracht Frankfurt), Chloe Lot Sarwie (OLChelnase), Giovanna Waksman (Olympique Lyon), Lotta Wrede (Hamburg).