Surpriză uriașă: Chivu se poate lupta în curând cu omul căruia i-a luat locul la Inter, Simone Inzaghi
Simone Inzaghi este chemat înapoi în Serie A! Antrenorul celor de la Al Hilal ar putea să se întoarcă în Italia după un an petrecut în Arabia Saudită: este dorit de Juventus!
Actualul antrenor al celor de la Juve, Luciano Spaletti, este sub o presiune imensă după ce a obținut doar 11 puncte în primele 7 etape ale sezonului.
Simone Inzaghi, pe lista lui Juventus
Spaletti a semnat un contract până în 2028 cu Juventus, iar conducerea clubului nu și-ar dori să schimbe antrenorul în mijlocul sezonului. Însă dacă rezultatele rămân în acest registru, plecarea lui Spaletti devine inevitabilă. Și o ratare a calificării în viitorul sezon de UEFA Champions League i-ar semna sentința lui Spaletti.
Conform Gazzetta, Simone Inzaghi este principala țintă în cazul în care Juventus va dori să-l schimbe pe Spaletti. Antrenorul de la care Cristi Chivu a preluat-o pe Inter a câștigat un titlu în Serie A, două Cupe și trei Supercupe. De asemenea, a dus-o pe Inter de două ori în finala UEFA Champions League, însă Inter a pierdut cu Man City și PSG.
Desigur, pentru ca revenirea lui Simone Inzaghi să devină realitate este necesar și ca Juventus să facă o ofertă financiară extraordinară, una care să-l convingă pe Simone Inzaghi să renunțe la banii câștigați în Arabia Saudită: este al doilea cel mai bine plătit antrenor din lume, cu 26 de milioane de euro pe an! Doar Diego Simeone câștigă mai mult ca Inzaghi.