Universitatea Craiova va disputa joi seară cel de-al doilea meci din faza principală a UEFA Conference League. Campioana României va juca în deplasare în compania celor de la Inter Club d’Escaldes.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Victor Pițurcă a prefațat disputa din cupele europene și a tras un semnal de alarmă pentru jucătorii pregătiți de portughezul Filipe Coelho. Ce ar însemna un eșec, în viziunea sa.

Victor Pițurcă atrage atenția

După remiza de pe teren propriu cu Getafe, Universitatea Craiova se deplasează pentru a da piept cu andorezii de la Inter Club d’Escaldes, din etapa a doua de Conference League.

Victor Pițurcă a prefațat disputa contra echipei pe care a întâlnit-o în trecut și FCSB. A lansat un avertisment pentru formația antrenată de Filipe Coelho.

„Bineînțeles că trebuie să ne fie teamă. Nu mai există echipe mici. Au mai rămas cele din San Marino, cele din Gibraltar sunt și ele periculoase, poate Liechtenstein. Nu există meci ușor. Meciul are gradul lui de pericol, mai ales când joci împotriva unor adversari unde toată lumea crede că vei câștiga.

Dacă se întâmplă invers, știți ce va fi în mass-media. Dacă o să câștigi, e ceva normal, dacă pierzi e dezastru. Meciul trebuie câștigat, iar pentru Craiova e foarte important acest meci. Trebuie să-și adjudece cele 3 puncte”, a declarat Victor Pițurcă, potrivit fanatik.ro.