Universitatea Craiova a reuşit să bifeze o primă victorie în actuala ediţie de Conference League, 3-1, pe terenul celor de la Inter d’Escaldes, rezultat care a fost stabilit şi cu ajutorul atacantul francez, Simon Elisor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Transferat în vară, de la Farmalicao, jucătorul din Hexagon s-a integrat foarte bine şi are cifre excepţionale în puţinele minute jucate pentru gruparea din Bănie.

Simon Elisor, din nou pe lista marcatorilor pentru Universitatea Craiova

La finalul partidei cu Inter d’Escaldes, Simon Elisor a spus că meritul este al staffului tehnic pentru că a pregătit excelent duelul din Andorra. De asemenea, francezul a lăudat calitatea lotului care există la Universitatea Craiova.

„Un meci pe care am vrut să-l câşitgăm. Antrenorul ne-a pregătit foarte bine pentru această partidă. Suntem fericiţi, iar acum urmează alte meciuri foarte importante. E prima dată când joc o dată la 3 zile şi sunt foarte fericit. Antrenorul poate să apeleze la toată lumea, avem foarte multă calitate”, a spus Simon Elisor.

Cum vede Simon Elisor campionatul din România

Elisor a spus că este surprins de ceea ce a găsit în România la nivel de competitivitate şi a confirmat că nivelul este peste aşteptările sale.

„Sunt surprins de campionatul din România, foarte competitiv, foarte fizic, în fiecare meci încercăm să câştigăm cele 3 puncte şi respectăm fiecare adversar. Nu am vreun secret, joc pentru echipă. Astăzi mi-a lăsat foarte bine Telles mingea. Marcăm foarte mult goluri, eu, Al Hamlawi, Nsimba, toţi înscriem”, a mai spus Elisor.