Manchester United rămâne fără opțiuni pentru banca tehnică! Văzut ca favorit, mai ales după ce italienii de la Repubblica au scris că au avut loc primele discuții, Antonio Conte a dezmințit că negociază în acest moment cu United!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fostul manager de la Chelsea și Tottenham este însă interesat de această poziție, scrie BBC.

Conte spune că nu negociază cu United

Conte a postat un mesaj pe Instagram care face referire exact la informațiile publicate în La Repubblica.

„În urma informațiilor apărute recent în presa din Italia și din străinătate, consider că este oportun să-mi clarific poziția. Numele meu a fost asociat cu numeroase cluburi, dar în acest moment nu există negocieri într-un stadiu avansat. După o perioadă excelentă și încununată de succes la conducerea lui Napoli, îmi voi acorda timpul necesar pentru a decide cum și când voi reveni pe banca tehnică. Va fi o decizie analizată cu atenție, pe care o voi lua atunci când voi considera că sunt îndeplinite condițiile potrivite.

Am citit informații potrivit cărora aș fi formulat deja solicitări financiare și aș fi cerut control deplin la cluburile menționate, precum și rezerve legate de ceea ce a fost descris drept «personalitatea mea puternică». Aceste informații sunt nefondate, întrucât în acest moment nu există nicio bază concretă pentru astfel de afirmații.

Dacă va apărea o oportunitate concretă, atunci va fi momentul să discut cu clubul respectiv și să analizăm împreună condițiile unei eventuale înțelegeri, ținând cont de nevoile ambelor părți, precum și de calitățile și abordarea care definesc munca mea de antrenor.

Până atunci, orice presupuneri cu privire la solicitările mele și viitorul meu profesional rămân simple speculații și nu pot fi tratate drept fapte. Toate cele bune, Antonio Conte” a fost mesajul postat de antrenor pe pagina sa de Instagram.

Mesajul lui Carrick

Încă antrenor la Manchester United, Michael Carrick a început conferința de presă de astăzi cu un mesaj legat de situația în care se află clubul.

„Voi începe astăzi (Nr. cu un discurs în loc de întrebări). Vreau doar să spun câteva lucruri. Cred că în ultima perioadă nu am traversat o perioadă bună, iar acest lucru este destul de evident. Accept pe deplin situația prin care trecem în acest moment. Am avut cinci luni de succes relativ și eram mulțumit de ceea ce vedeam. În ultima vreme, însă, nu ne-am ridicat la nivelul așteptărilor.

Ce s-a întâmplat miercuri seară este inacceptabil. Manchester United va fi întotdeauna mai important decât orice individ, mai important decât mine, mai important decât jucători.

Pentru mine, Sir Alex Ferguson este cel mai mare antrenor din toate timpurile, iar prioritatea lui a fost Manchester United. Sir Matt Busby și reziliența pe care au demonstrat-o au fost incredibile. Nu putem pierde acest lucru, iar eu nu voi permite să-l pierdem.

Ne-am pierdut puțin drumul, dacă e să fiu sincer, dar îl vom regăsi” a spus Carrick.