Răsturnare de situaţie în procesul de divorţ al lui Ilie Năstase! Decizia luată de soţia acestuia, Ioana
Ilie Năstase şi soţia lui, Ioana
Ioana Năstase s-ar fi răzgândit şi ar fi renunţat la procesul de divorţ de Ilie Năstase, a dezvăluit Cancan, citând surse apropiate de soţii Năstase.
Următorul termen în procesul de divorţ este 30 octombrie, când ar putea să se confirme dacă Ioana a luat această decizie. Contactată de sursa citată mai sus, Ioana Năstase nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia. (IMAGINI CU CEI DOI ÎN GALERIA FOTO)
Ioana Năstase ar fi renunţat la divorţul de Ilie Năstase
Ilie Năstase încerca să o convingă să renunţe la această cerere. Recent, cei doi au fost implicaţi într-un scandal monstru. Poliţiştii au emis un ordin de protecţie după un nou conflict între cei doi, dar acesta a fost infirmat de procuror.
După acest scandal, Ilie Năstase a negat că ar fi fost agresiv sau că ar fi ameninţat-o pe Ioana.
„Foarte mult țin la ea și ea la mine la fel. Dacă situația este așa în momentul de față, nu înseamnă că sentimentele pe care le avem trebuie să le și spunem în presă, nu?! Cum să n-ai sentimente pentru o persoană cu care ai stat opt ani? Ea este un om bun, n-am ce să-i reproșez. Că ne-am certat, astea sunt problemele noastre. În fiecare cuplu cred că există treburi din astea. Eu nu știu un cuplu perfect, n-am auzit. Eu mă enervez când nu e adevărat, dacă e adevărat, tac și înghit, dacă este adevărat sar și eu puțin. … Acum vreau să închei capitolul ăsta și mergem mai departe. Dacă e să ne împăcăm, ne împăcăm. Dacă e să divorțăm, divorțăm. Și mergem mai departe, nu?”, a declarat, recent, Ilie Năstase pentru sursa citată mai sus.
Ilie Năstase se află la a cincea căsătorie cu Ioana. A mai fost căsătorit cu Dominique Grazia, cu care s-a însurat în 1972, cu Alexandra King, cu care s-a însurat în 1984, cu Amalia Teodorescu, cu care s-a însurat în 2004, şi de care a divorţat în 2010, apoi în 2013 s-a căsătorit cu Brigitte Sfăt, de care a divorţat în 2018. Ilie Năstase s-a căsătorit cu Ioana în 2019.
2027 va fi Anul „Ilie Năstase” în România
Anul 2027 va fi Anul „Ilie Năstase” în România, după ce preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea la sfârşitul lunii aprilie a acestui an.
Anterior, Plenul Camerei Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, instituirea anului 2027 ca „Anul Ilie Năstase”, în considerarea statutului său de personalitate sportivă de referinţă la nivel internaţional şi a contribuţiei sale semnificative la dezvoltarea sportului mondial. Proiectul, iniţiat de paramentari PSD, AUR, POT şi neafiliaţi, fusese adoptat de Senat în 25 februarie.
Potrivit iniţiatorilor, ”românul Ilie Năstase este, incontestabil, o personalitate sportivă internaţională de prim rang în galeria exclusivistă a performerilor care au marcat şi revoluţionat sportul şi societatea la nivel global, printr-o carieră care a reprezentat în mod inegalabil România şi ale cărei implicaţii transcend atât deceniile, cât şi graniţele sportului”.
De asemenea, reprezintă un veritabil ambasador activ al României şi un reper al diplomaţiei sportive româneşti încă din anii grei ai comunismului, se precizează în expunerea de motive.
Dublu câştigător de Grand Slam, Ilie Năstase a fost primul lider ATP de la apariţia clasamentului
Parlamentarii mai arată că Ilie Năstase a setat standarde unice într-un sport individual, dar, în acelaşi timp, a conferit milioanelor de români, generaţie după generaţie, mândrie autentică, reprezentare cu cinste şi bucurie curată, fixând implicit un model şi contribuind amplu, prin puterea exemplului său profesional, la definirea altor cariere excepţionale de sportivi români, din tenis şi nu numai.
”Fiind primul număr unu mondial din istoria ATP, Ilie Năstase a rămas unul dintre foarte puţinii jucători de tenis de câmp ai lumii, din toate timpurile, care au depăşit borna celor 100 de turnee câştigate în palmares. Totodată, el deţine şi în prezent recordul celui mai bun procentaj de victorii în ceea ce azi numim ATP Tour Finals, competiţia care reuneşte, la final, cei mai buni sportivi din tenisul masculin mondial. Personalitate revoluţionară, atât în tehnica sportului pe care l-a dominat la scară mondială, cât şi dincolo de sfera acestuia, a fost primul sportiv profesionist din istorie contractat pentru reprezentare de una dintre cele mai mari companii ale acestui domeniu”, spun iniţiatorii.
Proiectul prevede că Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaţionale sau programele de promovare în vederea marcării ”Anului Ilie Năstase”.
Ilie Năstase a cucerit două turnee de Grand Slam, US Open (1972) şi Roland Garros (1973). A fost primul lider mondial de la apariţia clasamentului ATP, în 1973. A câştigat peste 2 milioane de dolari din premiile obţinute în tenis.