Csikszereda – FC Voluntari a fost meciul care a deschis ziua de sâmbătă în Liga 1. Ciucanii pregătiți de Valentin Suciu au spart gheața în actuala ediție de campionat și au obținut primul succes al sezonului, scor 2-1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De partea cealaltă, formația antrenată de Florin Pîrvu a ajuns la patru eșecuri consecutive în campionat, dar și la șase înfrângeri la rând pe teren străin.

FC Voluntari, înfrângeri pe linie în deplasare

FC Voluntari și-a menținut statutul de cea mai slabă echipă în deplasare din actuala ediție a Ligii 1, asta după ce formația antrenată de Florin Pîrvu a fost învinsă și de Csikszereda, scor 2-1.

Ilfovenii au dat lovitura după doar patru minute în urma unei faze fixe, însă reușita nu a fost validată, din motive necunoscut. Comentarii ar fi precizat că mingea ar fi ieșit din suprafața de joc. În minutul 23, au lovit și gazdele, însă golul lui Eppel a fost și validat de central.

Voluntariul a egalat imediat după pauză prin Ion Gheorghe (min. 49), însă, ciucanii au trecut iarăși la conducere două minute mai târziu, după golul marcat pe contraatac de Nyitra.

A fost prima victorie a sezonului pentru cei de la Csikszereda, care au ajuns la cota cinci în actuala ediție de campionat. Chiar și așa, ciucanii mai au nevoie de trei puncte pentru a ajunge Voluntariul.