Noi probleme pentru Horațiu Moldovan! Tricolorul, aproape de plecare. Ce s-a întâmplat cu Matei Ilie
Horațiu Moldovan pare că nu mai are viitor la actuala sa echipă, Eyupspor. Portarul român a pierdut locul de titular și ar putea să revină la Atletico Madrid, echipă de care aparține și a fost împrumutat în Turcia. Tricolorul în vârstă de 28 de ani pare că nu s-a adaptat însă la noua sa formație.
Horațiu Moldovan nu mai prinde un loc de titular la Eyuspor. Portarul român a fost rezervă pentru a doua oară în duelul contra celor de la Kasimpașa.
Horațiu Moldovan, rezervă la noua sa echipă
Datorită unor evoluții slabe, Horațiu Moldovan nu mai prinde echipa la Eyuspor. A fost doar rezerva la meciurile cu Erzurumspor, scor 0-2 și 0-1 cu Kasimpașa. A ratat duelul cu un alt român, Matei Ilie. Fostul fundaș al celor de la CFR Cluj a fost integralist pentru Kasimpașa în acest meci câștigat de echipa sa și a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. Fostul fundaș central al lui CFR Cluj a fost notat cu 7,4 de către cei de la Sofa Score, a primit al treilea cel mai mare rating de la Kasimpaș).
Horațiu Moldovan a început titular sezonul la Eyupspor. După 7 meciuri și 17 goluri încasate, românul nu a mai apărut în poarta celor de la Eyupspor.
Horaţiu Moldovan a spus că nu se pune problema unui transfer al lui la U Cluj: „Nu e nimic adevărat”
„Nu știu de unde a apărut chestia asta. Nu e nimic adevărat. N-am discutat cu absolut nimeni un asemenea subiect. Oricum, eu mai am contract aici până la finalul sezonului, apoi până în 2028 cu Atletico. Sunt povești!”, a declarat Horaţiu Moldovan pentru gsp.ro.
Horaţiu Moldovan e cotat în prezent la 1.5 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Cea mai ridicată cotă a lui a fost de 2.6 milioane de euro, atinsă înaintea transferului la Atletico Madrid.
Formaţia spaniolă a plătit 800.000 de euro pentru a-l aduce de la Rapid, sumă care reprezenta la acea vreme clauza de reziliere a portarului din contractul pe care acesta îl avea cu formaţia din Giuleşti.