Tottenham, victorie uriaşă cu Chelsea! Derby nebun, cu o eliminare şi o gafă de proporţii
Tottenham Hotspur a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, pe rivala locală Chelsea, în etapa a opta din Premier League.
Tottenham a condus ostilităţile pe Stamford Bridge, având posesia într-un procent covârşitor şi trimiţând mai multe şuturi la poartă.
Chelsea – Tottenham 0-2
Scorul a fost însă deschis târziu, de către echipa lui De Zerbi, în minutul 77, prin autogolul lui Mike Penders. La debutul în Premier League, portarul lui Chelsea a comis o gafă de proporţii şi în încercarea de a degaja balonul, l-a împins în proprie poartă.
Chelsea goalkeeper Mike Penders punches the ball into his own net on his full PL debut 🫠 https://t.co/KIl6wQPOOH
— B/R Football (@brfootball) October 24, 2026
Cole Palmer a primit al doilea cartonaş galben în minutul 80 şi a fost eliminat, lăsând gazdele în zece oameni, iar oaspeţii au profitat, desprinzându-se pe tabelă, cu golul lui Mathys Tel, din minutul 87.
Palmer a fost eliminat în urma unui fault extrem de dur comis asupra lui Mateus Fernandes. Jucătorul lui Tottenham făcuse henţ, iar mijlocaşul lui Chelsea nu s-a putut abţine şi a intrat violent în el.
Did Cole Palmer deserve more than just a yellow card for this reaction to Mateus Fernandes’ handball? https://t.co/EV2DcsiUy8
— Match of the Day (@BBCMOTD) October 24, 2026
Chelsea – Tottenham s-a încheiat 0-2 şi The Blues rămân cu 13 puncte, pe locul 4, în timp ce Tottenham leagă a doua victorie şi a ajuns la 9 puncte, care plasează echipa lui Roberto De Zerbi pe locul 12.