Guvernul Islandei s-a întrunit într-o ședință de urgență pentru a decide ce se întâmplă cu meciul.
Până la urmă, partida se va disputa, dar fără spectatori, susține Katrin Jakobsdottir, prim ministrul Islandei.
"Mă aștept ca meciul să aibă loc, dar trebuie sa-l vedem la televizor", a spus acesta după ședință.
- Toate detaliile despre Islanda – România le găsiți AICI
Federația din Islanda anunțase că vor fi spectatori în tribune
"Din motive deja cunoscute, vor fi puse în vânzare semnificativ mai puţine bilete decât s-ar fi dorit la meciurile naţionalei din luna octombrie. În total, vor fi 350 de tichete disponibile la fiecare dintre cele trei jocuri. Acestora li se adaugă câte 100, care vor putea fi cumpărate de cei din Tolfunn.
Partenerii Federaţiei şi UEFA, deţinătorii de drepturi de televiziune şi alţii primesc acelaşi procent din oferta contractuală", se anunţa în comunicatul Federaţiei Islandeze de Fotbal (KSI), dat publicității ieri.
- Meciul a fost în pericol să nu se mai dispute
- Anunțul făcut de primul ministru al Islandei
- Islanda - România va fi joi, de la ora 21:45, live text pe AS.ro
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Ilie Dumitrescu i-a propus lui Gică Hagi un jucător pentru echipa naţională: „Foarte bun. E vital”
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
- Gică Hagi, cuvinte mari despre David Popovici: „E o sursă de inspirație, asta vreau și eu la echipa națională!”

































