Adrian Mutu, surprins că Harry Kane a fost votat Balonul de Aur! Pe cine vedea câştigător: „A jucat un rol mai important”
Adrian Mutu (47 de ani) nu se aştepta ca Harry Kane (33 de ani) să câştige Balonul de Aur! „Briliantul” credea că învingător va ieşi Kylian Mbappe (27 de ani), care a ieşit pe 2.
Harry Kane a avut o Gală a Balonului de Aur perfectă. Pe lângă prestigiosul trofeu, atacantul englez a plecat acasă şi cu premiul pentru cel mai bun atacant.
Adrian Mutu îl vedea câştigător al Balonului de Aur pe Mbappe: „A jucat un rol mai important decât Kane”
„Surprinzător, după părerea mea. Favoritul meu era Mbappe. Cred că a avut şi a jucat un rol mai important decât Kane, chiar dacă Kane este un atacant de mare clasă şi nu este chiar primul an în care a dat o grămadă de goluri. Sunt mai multe sezoane la rând în care a marcat foarte mult. Până la urmă, l-a câştigat el, nu e nimic de contestat.
Mi-a plăcut şi declaraţia lui Mbappe, când a spus că se întoarce să muncească şi că, la următoarea decernare, o să fie sigur că el va fi cel care se uită la scena aceea”, a declarat Adrian Mutu pentru primasport.ro.
Clasamentul final al Balonului de Aur 2026
- Harry Kane
- Kylian Mbappé
- Lamine Yamal
- Rodri
- Lionel Messi
- Khvicha Kvaratskhelia
- Ousmane Dembélé
- Erling Haaland
- Michael Olise
- Fabián Ruiz
- Jude Bellingham
- Pau Cubarsí
- Achraf Hakimi
- Vitinha
- Declan Rice
- Ferran Torres
- Vinícius Júnior
- Marc Cucurella
- João Neves
- Willian Pacho
- Gabriel Magalhães
- Lautaro Martínez
- Nuno Mendes
- Luis Díaz
- Marquinhos
- Dayot Upamecano
- Bruno Fernandes
- Julián Quiñones
- Sadio Mané
- William Saliba