Se evită falimentul echipei de tradiție din Liga 1: datorii de 7 milioane de euro și discuții cu un investitor străin
CFR Cluj a fost primul club din Liga 1 care și-a anunțat intrarea în insolvență în cursul acestui sezon, iar oficialii de la UTA Arad încearcă din răsputeri să evite colapsul financiar, după ce datoriile au atins valori uriașe.
Cu jucătorii neplătiți de aproape trei luni, echipa antrenată de Adrian Mihalcea ar putea fi preluată de un investitor străin, care ar face o infuzie de cinci milioane de euro în club.
UTA, în pragul colapsului financiar
Situația de la UTA Arad este una tot mai complicată, după ce datoriile clubului de tradiție au ajuns la aproximativ șapte milioane de euro. Adrian Mihalcea a vorbit despre problemele cu care se confruntă după meciul cu Dinamo, însă, a transmis că nu va pleca de la echipă, decât în cazuri extreme.
Fanatik.ro anunță că restanțele salariale către jucători au ajuns la două luni și jumătate și precizează că președintele Alexandru Meszar negociază cedarea către un fond de investiții din afara țării.
„Meszar încearcă să salveze clubul de la insolvență. Se află în negocieri cu un trust de investiții străin, care ar urma să intre în club cu suma de 5 milioane de euro”, precizează sursa menționată.
UTA se află în concordat financiar preventiv
UTA Arad se ală în prezent în concordat financiar preventiv, ceea ce înseamnă că are de achitat o sumă trimestrială de aproximativ 300.000 de euro la stat. La acești bani se adaugă restanțele financiare către jucători, staff și angajați, care se apropie de 200.000 de euro lunar.
Din cele aproximativ șapte milioane de euro, 3,5 milioane de euro sunt datorii către stat. Doar o parte din salariile pe luna august au intrat în conturile jucătorilor în acest moment, iar situația poate degenera rapid.