Mamoudou Karamoko a fost din nou lăsat pe bancă de Nuno Campos la Dinamo. Atacantul a început ca rezervă duelul pierdut de „câini” cu FC Argeș, scor 1-2, în etapa a 15-a din Liga 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Karamoko a fost trimis în teren în minutul 63, atunci când l-a înlocuit pe Diogo Pinto. La finalul partidei, acesta a dat de înțeles că poate pleca de la Dinamo la iarnă.

Claudiu Vaișcovici a dat verdictul în privința situației lui Mamoudou Karamoko de la Dinamo: „Ori se dă el pe brazdă, ceea ce nu cred, ori îl mută”

Claudiu Vaișcovici a analizat ce s-a întâmplat cu Mamoudou Karamoko la Dinamo, fiind de părere că atacantul are probleme extrasportive. Fostul jucător a evidențiat nemulțumirea lui Karamoko legată de faptul că nu prinde primul 11 al lui Dinamo, însă crede că Nuno Campos nu îl titularizează tocmai din cauza celor petrecute în afara terenului.

Vaișcovici este de părere că atacantul se va despărți de Dinamo, în iarnă. Acesta nu crede că jucătorul „poate fi dat pe brazdă” de oficialii dinamoviși, în ciuda calităților sale remarcabile.

„Nu i se pot permite multe lucruri, dacă nu li se permit celorlalți, nu i se pot permite nici lui. Văd și ei că e supărat, că nu-i convine că nu joacă. Ai văzut că la începutul sezonului, când nu juca, cei de acolo ziceau că nu e pregătit, că o să revină.

Eu cred că ei au ascuns de multe ori niște lucruri din afara terenului, de comportament. Așa cred. Dacă e un caz de genul ăsta, ori se dă el pe brazdă, ceea ce nu cred, ori îl mută.

Chiar dacă e jucător de valoare, care poate câștiga singur un meci. E jucător care poate dribla pe metru pătrat, e jucător de execuție. Folosește ambele picioare, și stângul, și dreptul”, a declarat Claudiu Vaișcovici, conform primasport.ro, după FC Argeș – Dinamo 2-1.

Ce a spus Mamoudou Karamoko, după FC Argeș – Dinamo 2-1

Mamoudou Karamoko a anunțat că va da curând cărțile pe față despre ce s-a întâmplat la Cluj, la finalul lunii trecute. S-a zvonit că atacantul ar fi vrut să plece de la hotel pentru a participa la o petrecere, înaintea partidei cu CFR Cluj, încheiată cu scorul de 2-2.

„Voi vorbi săptămâna viitoare, pe conturile mele de social media. Voi explica tot. Nu vreau să vorbesc acum, imediat după meci.

Sunt aici. În iarnă, nu știm ce se va întâmpla. Sunt concentrat pe ce am de făcut aici. Dacă va trebui să plec în iarnă, voi pleca, dacă trebuie să rămân, voi rămâne”, a declarat Mamoudou Karamoko, conform digisport.ro.