Cei 2 jucători care pot semna cu FCSB. Mihai Stoica a făcut anunțul
FCSB pregătește deja schimbări importante pentru perioada de mercato din iarnă, însă nu este vorba doar despre transferuri. Doi dintre jucătorii importanți din lotul lui Laurențiu Reghecampf ar putea semna noi contracte cu formația roș-albastră.
Este vorba despre Risto Radunovic și Valentin Crețu, ale căror înțelegeri expiră la finalul acestui an, iar acum sunt doi dintre cei mai vechi jucători din lotul grupării și au contribuit la rezultatele importante din ultimii ani.
Mihai Stoica, anunț despre cei 2 jucători de la FCSB
Mihai Stoica a vorbit despre situația celor doi fundași laterali și a dezvăluit că, până în acest moment, nu au existat negocieri pentru prelungirea contractelor. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a anunțat că discuțiile vor avea loc în luna decembrie, iar decizia finală îi va aparține lui Gigi Becali.
”Nu s-a lămurit nimic, nu am avut nicio discuție pe tema asta. Situația lui Crețu este aceeași. Ce să se demareze? În decembrie vor fi discuții. Dacă Gigi dorește să le prelungească, unuia dintre ei sau amândurora, poate să le facă propuneri. Apoi urmează ca ei, dacă primesc propunerile, să decidă ce vor face în continuare”, a spus Mihai Stoica la primasport.
Gigi Becali a vorbit despre intenția de a-l păstra pe Risto Radunovic
Risto Radunovic ar avea șanse mari să continue la FCSB, după ce Gigi Becali și-a exprimat deja intenția de a-i prelungi contractul cu încă un an. Nici situația lui Valentin Crețu nu este diferită, iar fundașul dreapta ar putea primi, la rândul său, o ofertă din partea conducerii.
Valentin Crețu evoluează la FCSB din 2019 și a adunat 258 de meciuri în tricoul roș-albaștrilor, cu un gol și 23 de pase decisive. De cealaltă parte, Radunovic a ajuns la echipă în 2021 și a bifat 242 de partide, în care a marcat de nouă ori și a oferit 32 de pase decisive. Ambii au câștigat de două ori titlul alături de formația bucureșteană.