Max Verstappen, genial după calificările MP al Braziliei! Se uita la fotbal în timp ce ploua: „Am pierdut 12 ore din viaţă”
Max Verstappen va pleca din coada grilei în cursa Marelui Premiu al Braziliei, fiind penalizat pentru schimbarea componentelor. Pe lista FIA, el apare pe locul 21, în spatele lui Lewis Hamilton şi Sergio Perez, în cursa care va fi duminică, de la ora 18:45, în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY.
El a participat în prima sesiune de calificări şi a arătat din nou cât de competitiv este în condiţii de ploaie şi a încheiat cu al treilea timp Q1, în spatele lui Lando Norris şi George Russell. Apoi, el nu a revenit pe circuit, ţinând cont de penalizarea primită.
Max Verstappen s-a relaxat în timpul steagului roşu din calificări urmărind Premier League: „Am văzut un gol grozav înainte să revin pe circuit”
Piloţii au fost nevoiţi să aştepte mai bine de o oră până au putut reveni pe circuit, după ce prima sesiune a fost întreruptă după câteva minute din cauza ploii torenţiale. Verstappen a profitat de acest lucru şi a stat fără griji şi a urmărit meciul dintre Nottingham Forest şi Manchester City, scor 3-1, fiind deja cu gândul la cursa de duminică:
„Nu mă luptam pentru nimic. Mintea meae era deja la cursa de duminică, aşa că am ieşit să fac nişte tururi, fără să risc ceva. În fiecare tur am fost acolo sus, dar pentru mine nu a fost o surpriză.
(n.r. Ce ai făcut în timp ce era steag roşu?) M-am uitat la fotbal. La Premier League. M-am uitat la mai multe meciuri, dar Nottingham Forest – Manchester City a fost ultimul înainte să mă urc în maşină. Era 3-1 şi am văzut un gol grozav înainte să revin pe circuit.
O să fiu ultimul, aşa că nu a contat. Am pierdut 12 ore din viaţă astăzi pe care nu le voi primi niciodată înapoi”, a spus Max Verstappen, pentru Viaplay.