Gigi Becali (68 de ani) pare că i-a decis viitorul lui Aymen Boutoutaou (25 de ani), fotbalist pe care a plătit 1.3 milioane de euro pentru a-l aduce de la Sochaux.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Boutoutaou a reuşit o „dublă” în derby-ul FCSB – Rapid 4-1, dar patronul roş-albaştrilor consideră nesatisfăcătoare evoluţiile acestuia. În afară de cele două goluri cu Rapid, Boutoutaou a mai înscris o dată în Cupa României şi o dată în preliminariile Conference League.

Gigi Becali vrea să îl vândă şi în pierdere pe Boutoutaou: „Trei milioane aruncate în foc”

Becali a spus că l-ar putea vinde în iarnă, în Arabia Saudită, pe Boutoutaou. Totuşi, mutarea s-ar face în pierdere pentru latifundiarul din Pipera.

„Să zicem că-l dăm în iarnă, undeva, că-l dăm în Arabia, undeva, și scap de un milion, dar două milioane tot le-am pierdut. Boutoutaou nu e jucător pe care să-l folosesc eu, nu e de mine și cu asta basta.

Pe mine, acest Boutoutaou, în trei ani mă costă trei milioane de euro. Deci trei ani de contract înseamnă trei milioane, cu tot ce am dat pe el, cu impresari, cu tot. Deci sunt trei milioane aruncate în foc, pentru că Boutoutaou nu e ce trebuie”, a spus Gigi Becali pentru fanatik.ro.