Alex Dobre are oferta pe masă şi a luat decizia
Viitorul lui Alex Dobre pare decis, asta după ce discuţiile dintre jucător şi reprezentanţii clubului nu au avut finalul dorit de către conducătorii formaţiei giuleştene. Contractul fotbalistului urmează să expire la încheierea sezonului şi acesta poate să semneze cu orice formaţie din luna ianuarie.
Jucătorul a fost mai puţin inspirat în actuala stagiune şi nu a avut evoluţiile din sezonul trecut, iar Daniel Pancu l-a trecut pe banca de rezerve pentru duelul din ultima rundă, victoria cu Csikzereda, 2-0.
Alex Dobre e decis să plece de la Rapid
Se pare că extrema giuleştenilor e supărată pe modul în care au decurs negocierile pentru noul contract şi din acest motiv e pregătit să plece de la gruparea bucureşteană fără a semna o nouă înţelegere, iar Dan Şucu & Co nu vor primi astfel vreun ban, decât dacă despărţirea se va produce în ianuarie, situaţie în care feroviarii vor încasa o sumă pentru a-l ceda.
Cei de la Rapid i-au propus jucătorului un venit mărit cu 3000 de euro lunar, adică de la 12.000 de euro, la 15.000 de euro, însă oferta nu a fost suficientă. Pe lângă propunerea financiară nesuficientă, modul în care a primit din ce în ce mai puţine minute a contribuit la decizia lui Dobre de a pleca din Giuleşti, notează gsp.
Cum s-a descurcat Alex Dobre în tricoul Rapidului
Cotat la 3 milioane de euro de site-urile de specialitate, Alex Dobre ajungea în Giuleşti în vara anului 2024, liber de contract, de la Farmalicao, iar acum este la al treilea sezon la formaţia feroviară. Atacantul are cifre bune de când a semnat cu formaţia din Liga 1.
În 91 de meciuri, Alex Dobre a marcat de 31 de ori şi a oferit o pasă decisivă, fiind unul dintre golgheterii din sezonul precent de Liga 1.