Andrei Nicolescu i-a anunțat revenirea lui George Pușcaș. Veste excelentă la Dinamo
Andrei Nicolescu a oferit ultimele detalii despre revenirea pe teren la Dinamo a lui George Pușcaș. Președintele „câinilor” a anunțat că atacantul va putea bifa primele minute din acest sezon după pauza internațională.
George Pușcaș a fost operat în vară, iar recuperarea a durat mai mult decât s-a anunțat inițial. Atacantul de 30 de ani nu a evoluat în niciun meci în această stagiune.
Andrei Nicolescu, anunț despre revenirea lui George Pușcaș pe teren la Dinamo
Andrei Nicolescu a dezvăluit că, pentru prima dată după ce George Pușcaș a suferit intervenția chirurgicală de hernie inghinală, au apărut primele semnale pozitive, care-i anunță revenirea pe teren.
Președintele lui Dinamo a lăudat modul în care atacantul se antrenează, sperând să-l vadă pe teren după pauza internațională. Primul meci pe care „câinii” îl vor disputa, după această întrerupere, este pe teren propriu, cu Petrolul.
„(n.r. o să îl vedem pe Pușcaș după pauza internațională?) Da, eu așa sper.
Pentru prima dată avem semnale foarte pozitive de recuperare, de modul în care decurg antrenamentele, intensitatea în antrenament”, a declarat Andrei Nicolescu, conform fanatik.ro.
George Puşcaş a semnat cu Dinamo în iarna anului trecut. Atacantul a reuşit să marcheze un gol şi să ofere o pasă decisivă, în cele şapte meciuri bifate pentru „câini”, în Liga 1, în a doua parte a sezonului trecut.
În acest start de stagiune, Dinamo i-a prelungit contractul lui George Puşcaş, până în vara lui 2029. Vechea înţelegere a atacantului cu formaţia din Ştefan cel Mare expira anul viitor.
De asemenea, Andrei Nicolescu a fost întrebat și despre ceilalți doi atacanți ai lui Dinamo. Oliver Hintsa a fost convocat în naționala statului Eritreea, iar în privința lui Dean Zandbergen, au existat zvonuri privind o posibilă convocare în naționala Indoneziei, țară de unde provine mama lui. Atacantul este născut, însă, în Olanda.
„Oliver Hintsa e convocat acum la națională. Legat de Zandbergen nu am primit absolut nimic. N-am vorbit cu el, o să îl întreb, de curiozitate”, a mai spus Andrei Nicolescu.