Transfer uriaş la FCSB! Gigi Becali, gata să plătească 2.5 milioane de euro
Gigi Becali (68 de ani) a anunţat că e gata să plătească şi 2.5 milioane de euro pentru un jucător valoros, în perioada de transferuri a acestui an.
Până să înceapă „revoluţia” în lot, a demarat-o în ceea ce priveşte staff-ul FCSB-ului. Florin Cernat şi Alin Stoica sunt OUT şi urmează şi alte plecări. Lucian Filip va merge la echipa a doua. Preşedintele Consiliului de Administraţie, Mihai Stoica (61 de ani) rămâne în club, dar nu se va mai ocupa de transferuri.
Gigi Becali, gata să plătească 2.5 milioane de euro pentru un super-jucător: „Eu voi lua decizia”
Becali va decide el însuşi transferurile din această iarnă. L-a adus pe Bogdan Costicea (49 de ani) în club, să îl ajute cu mutările din iarnă. Totodată, a precizat că va discuta cu Bogdan Mara, care în trecut a fost în staff-ul CFR-ului şi cu Bogdan Apostu.
„Am intrat eu pe filieră. Aduc eu de acum înainte. Bine, ei vor căuta jucători, iar apoi mi-i vor prezenta. La final, eu voi lua decizia. Dacă e un jucător bun, voi da și 2,5 milioane de euro, da.
Dar va conta să fie și peste 1,80 m. Dacă are 1,79… ia-l mă, de aici, că nu merită mai mult de 500.000 de euro”, a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.
Becali transmitea, recent, că ar putea aduce 6 jucători la FCSB în această iarnă. A spus constant, în ultima vreme, că echipa lui nu are valoare.
După 3 victorii la rând în campionat, de la revenirea lui Laurenţiu Reghecampf (51 de ani) pe bancă, FCSB a ajuns acum la 3 înfrângeri la rând, două în campionat, cu U Cluj şi Corvinul, ambele cu 0-1, şi una în Cupa României, contra echipei de liga a doua Gloria Bistriţa, tot 0-1, în deplasare.