Veste extrem de importantă pentru antrenorul celor de la Inter Milano, Cristi Chivu. Unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei milaneze a luat o decizie extrem de importantă. Asta în condițiile în care turcul Hakan Calhanoglu tocmai a intrat în ultimul an de contract cu Inter.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În ultimele luni au apărut mai multe zvonuri în legătură cu viitorul vedetei lui Cristi Chivu.

Cristi Chivu nu îl pierde pe Hakan Calhanoglu

Primele negocieri pentru prelungirea contractului mijlocașului turc au fost fără succes. Asta din cauza pretențiilor financiare ale lui Hakan Calhanoglu. Acum, se pare că turcul s-a răzgândit și a informat-o pe Inter în privința viitorului său. Asta pentru că ultima ofertă din partea lui Inter a fost un contract pe două sezoane și un salariu diminuat de la 6,5 milioane de euro pe an 4,5 milioane de euro. Mai mult, vedeta lui Cristi Chivu ar urma să primească și bonusuri.

Inițial, turcul nu a acceptat propunerea, dar Inter nu a mai venit cu o contraofertă și după mai multe zile de gândire, agenții lui Hakan Calhanoglu le-au transmis șefilor de pe ”Meazza” că fotbalistul e de acord să își diminueze salariul pentru a rămâne la echipă, potrivit Corriere dello Sport.

Hakan Calhanoglu se simte foarte bine la Milano și lua în calcul o plecare doar dacă nu se va ajunge la un acord cu Inter. Ultimele detalii pentru prelungire sunt planificate pentru următoarele săptămâni. Antrenorul Cristi Chivu deja a transmis conducerii clubului că îl vrea în continuare pe Hakan Calhanoglu, pe care îl consideră un jucător cheie datorită calităților tactice și experienței internaționale.

Turcul nu a dus deloc lipsă de oferte. A fost dorit de două echipe din Serie A. Este vorba despre Como și Juventus. De asemenea, și Fenerbahce, din țara natală s-a interesat de Hakan Calhanoglu.