Gică Hagi a pierdut titularul din meciul cu Polonia! Tocmai a părăsit cantonamentul. Răzvan Marin îi ia locul
Noi probleme pentru selecționerul Gică Hagi. Acesta nu s-a bucurat prea mult timp pentru victoria în fața Poloniei, scor 2-1. A pierdut un titular de pe Arena Națională pentru următoarea dispută, contra Bosniei. Este vorba despre mijlocașul Craiovei, Tudor Băluță. Acesta a luat galben și este suspendat.
Mai mult, mijlocașul celor de la Universitatea Craiova, a părăsit cantonamentul primei reprezentative conduse de către Gică Hagi.
Gică Hagi l-a pierdut pe Tudor Băluță
Fotbalistul a primit un cartonaș galben în victoria cu Polonia, scor 2-1, și va fi suspendat pentru confruntarea de la Zenica. Din acest motiv, s-a luat decizia ca el să se întoarcă la echipa de club mai repede. De la Craiova rămân în continuare 4 jucători la națională. Este vorba despre portarul Laurențiu Popescu și jucătorii de câmp Nicușor Bancu, Vladimir Screciu și Alexandru Cicâldău.
Pentru meciul de la Zenica, Gică Hagi se va putea baza, în schimb, pe Răzvan Marin, jucătorul celor de la AEK Atena. Acesta a fost suspendat la jocul de sâmbătă, cu Polonia, dar care acum poate reintra în planurile selecționerului.
„Tudor Băluță va fi suspendat pentru meciul din Bosnia-Herțegovina după ce a încasat două cartonașe galbene în primele 5 etape din Liga Națiunilor. Mijlocașul a părăsit cantonamentul naționalei. La Zenica va reveni, în schimb, Răzvan Marin, care și-a ispășit suspendarea la meciul de sâmbătă”, este anunțul făcut de către cei de la FRF.
Decizia lui Gică Hagi lăudată la scenă deschisă
Primul care a vorbit despre noul fundaș stânga al naționalei lui Gică Hagi a fost directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță. ”E un jucător foarte bun. Provine din fundaș central el, să știți. Asta este. Eu cred că până să ajungă un fundaș stânga cu ce ne-am obișnuit noi de-a lungul timpului, adică faza de atac să fie făcută și ea foarte, foarte bine, cred că mai durează”, a declarat Mihai Stoichiță, conform fanatik.ro.
Apoi, Dănuț Lupu a făcut o comparație măgulitoare pentru Lisav Eissat. ”Știi de cine îmi aduce aminte, Dumnezeu să-l ierte? De Mișa Klein. Puternic, bătăios”, a spus Dănuț Lupu, completat și de Adrian Ilie: ”Lăsăm faza asta de construcție la fundași, că noi n-am avut niciodată fundași de construcție. La noi mai apăreau, cum apărea Petrescu o dată prin careu, care urca. Noi avem jucători buni și la mijloc și în atac să construim. Mie îmi place mult că e puternic, stă acolo și-și vede de treabă și nu greșește. Aici e. Nu greșește deloc”.