Marius Şumudică a fost prezentat oficial la Rizespor. Românul va semna contractul valabil pe un an şi jumătate în cadrul unei ceromonii în care va fi prezent şi preşedintele clubului, Hasan Kartal.
”S-a ajuns la un acord cu antrenorul român Marius Ninel Șumudică până la sfârșitul sezonului 2021-2022, după ce acesta s-a întâlnit cu vicepreședintele Ali Zeki Saruhan. Tehnicianul va semna contractul în cadrul unei ceremonii ce va avea loc marți, 26 ianuarie, în prezența președintelui Hasan Kartal”, se anunță pe site-ul oficial al clubului Rizespor.
Tehnicianul român a ţinut să facă lumină şi în privinţa informaţiilor conform cărora ar fi fost dorit de Galatasaray.
"Nu am primit o ofertă de la Galatasaray, nu sunt încă la acel nivel. Nu e vorba că am refuzat o ofertă din Arabia Suadită. Am ales Turcia, iubesc Turcia. Prioritatea mea nu sunt banii", a spus şi Marius Şumudică.
Rizespor l-a prezentat şi pe Damjan Djokovic
Damjan Djokovic a semnat cu Rizespor. Fostul mijlocaş al celor de la CFR Cluj s-a înţeles cu echipa lui Marius Şumudică pentru un contract valabil pe un an şi jumătate.
Anunţul a fost făcut de site-ul oficial al clubului. Informaţiile apărute în Turcia susţin că Rizespor i-a oferit lui Damjan Djokovic un salariu de 500.000 euro pe sezon. Marius Șumudică și-a exprimat cu desăvârșire dorința de a pune mâna pe semnătura fotbalistului din Gruia.
- Marius Şumudică a fost prezentat de Rizespor
- Ceremonia anunţată de turci
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Cristi Chivu a bătut palma cu jucătorul înainte de Dinamo Zagreb – FCSB. Transfer de 4,5 milioane de euro
- Roberto Mancini, umilit de Cosmin Contra în Cupa Qatarului
- Brahim Díaz a rupt tăcerea, după ce a ratat lamentabil penalty-ul care putea aduce Cupa Africii în Maroc
- Edi Iordănescu, asaltat de oferte! Fostul selecţioner al României, dorit şi în Europa
- Un club din Premier League forţează transferul definitiv al lui Radu Drăgușin
































