CFR Cluj a câştigat la limită partida cu Djurgarden, după golul marcat de Vinicius în minutul 55. Petrescu nu se dezminte şi a spus că e o surpriză că echipa sa a obţinut calificarea.
"E o surpriză că ne-am calificat, ei erau favoriţi. Terenul sintetic e foarte bun pentru ei. L-am avut şi pe Ciprian şi nu eram sigur că joacă. Au jucat mult mai defensiv decât ne-am aşteptat. Au fost emoţii pe final. Dacă dădea Rondon gol, nu mai aveam emoţii pe final. Vinicius este fantastic şi Ciprian a bătut foarte bine.
Am făcut schimbările pentru că era 1-0 şi nu ştiam cine se adaptează mai bine pe teren. Nu ştiu dacă aţi jucat forbal pe sintetic, pentru că e altfel. Mi-a fost frică că intră un jucător şi face o greşeală", a spus Dan Petrescu la Digisport.
Dan Petrescu: "Omrani nu a jucat de foarte mult timp"
Billel Omrani a jucat până în minutul 87, însă nu a avut o evoluţie consistentă. Petrescu i-a luat apărarea atacantului său.
"Omrani nu a jucat de foarte mult timp. Am fost mulţumit că a avut doi adversari puternici. Nu mai e Omrani din sezonul trecut, a fost şi accidendat, dar l-am văzut motivat săptămâna asta la antrenamente şi de aceea l-am băgat", a mai spus Dan Petrescu.
Petrescu, despre meciul din playoff: "Suntem favoriţi"
CFR Cluj se va lupta pentru grupele Europa League cu finlandezii de la KuPS (Kuopion Palloseura). Meciul se va disputa la Cluj, iar Petrescu surprinde. Echipa sa este favorită.
”Sincer să fiu, nu-i știu pe cei de la KuPS . Am văzut doar că nu erau mulți finlandezi în primul 11, ci brazilieni, nigerieni, străini. Noi o să fim favoriți la meciul ăsta, clar. Dar ați văzut și voi, nu contează dacă ești favorit. E important că jucăm acasă, dar nu vrem să greșim, să ne bucurăm prea repede. O să studiez bine și o să pregătesc meciul”, a zis ”Bursucul”, fericit după victorie.
- Djurgarden - CFR Cluj 0-1
- Discurs surprinzător al lui Dan Petrescu
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Decizia drastică luată de Zeljko Kopic după ce a semnat cu Wieczysta Cracovia
- Vladislav Blănuță pleacă de la Dinamo Kiev! Românul va evolua în liga a doua
- E oficial! Zeljko Kopic a semnat. Se ştie când conduce primul antrenament
- 10.000.000 de euro pentru românul dorit de Gică Hagi la naţională. Clubul gigant care îl vrea
- Salariul important pe care Zeljko Kopic îl primește de la Wieczysta Krakow pentru a semna

































