"La transferul lui Samaras… Cum să fie jucătorul ei?! Vorbeam mai devreme «Ăla e al meu, ăla e al meu…». Era Reghe antrenor în Arabia și mă sună Ana că vrea un atacant. I-am zis că îl am pe Samaras, e la West Brom. Mă știam cu ea de la Tamaș, Roger Linse era agentul lui. «Gata, îl vrem!», nu știu ce.
S-a vorbit despre sume și trebuia să ne întâlnim la Londra. Roger venea din Olanda, eu din România, Anamaria din Arabia. Avionul meu a întârziat, până am ajuns eu acolo… mare ceartă! Îmi dădea ăla mesaje. Nu era Roger, și-a trimis un asociat.
Florin Manea: "Ana a fost sărită de peste tot"
Ea încerca să negocieze pentru ăia de acolo, să dea prețul mai jos, și la un moment dat când a văzut că nu se face și că oamenii sunt fermi pe poziție, l-a sunat pe Kapetanos, după l-a sunat pe Samaras direct. Roger s-a supărat a zis «Gata, nu se mai face nimic dacă faceți d-astea».
Între timp, cei de acolo au trimis oferta direct la West Brom, Roger a luat oferta, s-a dus a făcut transferul singur. Ana a fost sărită de peste tot (n.r. de la comisioane), dar a prins poza cu Samaras, aia e importantă! De ce să se supere pe mine? Ăsta e adevărul. Eu nu am spus ceva nelalocul lui”, a povestit Florin Manea, la Prosport.
- Samaras a ajuns la Al-Hilal în 2015
- Anamaria Prodan, luată peste picior de Florin Manea
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Turcii au făcut anunțul în privința lui Denis Drăguș: „Nu s-au înregistrat progrese”
- Mirel Rădoi și concluziile trase după remiza cu Alanyaspor: „Putem îmbunătăți multe lucruri”
- Inter Miami, zdrobită în MLS cu Lionel Messi pe teren! Argentinianul a ratat și un penalty
- Deian Sorescu, gol absolut fabulos în fața echipei lui Ianis Hagi! Mirel Rădoi, salvat de la o nouă înfrângere
- Ce nebunie! Cristiano Ronaldo s-a ridicat să aplaude după ce un fost jucător de la FCSB a fost umilit pe teren!
































