Prima reacţie a lui Răzvan Lucescu, după ce a câştigat titlul cu Al Hilal: "Eu am fost cel care a reuşit această performanţă!" Ce a spus de Mircea Lucescu

Antena Sport Publicat: 30 august 2020, 5:58

Comentarii
Prima reacţie a lui Răzvan Lucescu, după ce a câştigat titlul cu Al Hilal: "Eu am fost cel care a reuşit această performanţă!" Ce a spus de Mircea Lucescu

Răzvan Lucescu este antrenorul celor de la Al Hilal

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Acesta a fost al 8-lea trofeu din cariera de antrenor a lui Răzvan Lucescu. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Oriunde am fost am câștigat ceva. Simt o bucurie enormă. A fost un an greu, dar fericit. Căpitanul echipei, un lider absolut, chiar dacă nu joacă titular prea mult, îmi spunea că nicio echipă din Arabia Saudita nu a reușit "dubla" Champions League – titlu în același sezon. Sunt fericit pentru că am fost eu cel care a reușit această performanță. Nu a fost ușor.

În fiecare oră din acest sezon mă gândeam doar cum să câstig și titlul, după Champions League și Mondialul unde am pătruns în semifinale. Aveam nevoie să mă hrănesc cu confirmarea. În sfârșit, astăzi va fi prima noapte când pot dormi liniștit.

Nu a fost timp de bucurie nici după Champions și nici după Mondial. Noi continuam să jucăm. Dupa semifinala de la Mondiale noi la trei zile am jucat în Cupa. Am făcut mare bucurie aici. Saudiții gasesc în fotbal bucuria vieții lor. Ocazia de a scoate din ei toate frustrările și să vină la stadion pentru fericire, pentru liniște”, a spus Răzvan Lucescu, la Radio Sport 1.

Răzvan Lucescu: "Este o săptămână fericită"

Răzvan Lucescu a vorbit şi despre performanţa realizată de Mircea Lucescu pe banca celor de la Dinamo Kiev. 

Reclamă
Reclamă

Sunt convins că se bucură la fel de mult ca și mine. este o săptămână fericită pentru că și tata a câstigat mai mult decât o Supercupa. In contextul de acolo, unde suporterii lui Kiev l-au primit ostil, dar unde și fosta echipa s-a comportat tot urât față de el, nedrept.

El a mers numai să ajute să se reechilibreze lupta dintre marile puteri fotbalistice ale Ucrainei. Sunt fericit, simt bucurie mare. Mulțumesc tuturor celor din țară care sunt alături de mine. Am nevoie de trăirile lor. Îi salut pe toți!", a mai spus Răzvan Lucescu. 

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va străluci în ultimele meciuri din faza grupelor de la Campionatul Mondial?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:08

Denis Alibec a semnat. Rămâne tot în Liga 1!

11:00

Transferul momentului în Liga 1! Alexi Pitu, revenire de senzație în fotbalul românesc

10:59

EXCLUSIVVozinha, mesaj sublim pentru România şi Joao Paulo!

10:51

E gata! Noul star din Serie A a semnat cu Chelsea. Lovitură pentru Cristi Chivu

10:31

Selecţionerul Capului Verde: „Suntem o ţară mică, dar am demonstrat că nimic nu este imposibil”

10:08

Care e meciul pe care îl poţi vedea duminică, în format FIFA Match Buddy, în AntenaPLAY

1 Cum arată în timp real 16-imile Campionatului Mondial 2026! S-au stabilit nouă meciuri. 28 de echipe calificate 2 VideoDramatism incredibil în SUA – Turcia! Faza care a decis totul, în minutul 90+8 3 Revoltă uriaşă în Franţa, după victoria la scor cu Norvegia. Ce i-a deranjat pe francezi: “Dezgustător” 4 „Blat la Mondial”. Meciul care a ridicat suspiciuni uriașe: „Au semnat Pactul și sunt fericite” 5 Liverpool, ofertă uriaşă pentru Andrei Raţiu! Suma pe care o poate primi Rayo în schimbul fundaşului naţionalei 6 Mihai Pintilii semnează! Unde ajunge fostul secund de la FCSB
Citește și