OFICIAL | Mai avem un român în Ligue 1. Alex Dobre a semnat cu Dijon. Mod inedit în care a fost anunţat transferul

Iulian Focșăneanu Publicat: 12 august 2020, 14:04

Comentarii
OFICIAL | Mai avem un român în Ligue 1. Alex Dobre a semnat cu Dijon. Mod inedit în care a fost anunţat transferul

Alex Dobre este noul jucător al lui Dijon

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jucătorul de 21 de ani a fost cumpărat de francezi de la Bournemouth. După îndelungi negocieri între cele două cluburi, Dobre a semnat un contract valabil pentru patru sezoane cu alb-roşiii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alex Dobre, noul mijlocaş al lui Dijon

Gruparea din Ligue 1 a găsit un mod inedit de a-l prezenta pe internaţionalul de juniori al tricolorilor. "Ziua de 12 august 2020 va fi una istorică", a fost anunţul făcut pe Twitter de Dijon, alături de o hartă a României.

"Dijon este un club care le oferă tinerilor jucători şansa de a progresa. Le mulţumesc conducătorilor echipei că m-au urmărit şi mi-au arătat că mă vor mult. Va fi o ocazie bună pentru mine să arăt de ce sunt capabil. Sper ca fanii să-mi aprecieze calităţile – viteza şi tehnica – şi că le voi câştiga încrederea şi dragostea", a declarat Alex Dobre pentru site-ul noului său club.

Alex Dobre poate juca extremă atât în flancul stâng, cât şi în cel drept. Are trei prezenţe în naţionala sub 17 ani şi 8 în cea a României U21.

Reclamă
Reclamă

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:54

Vestea bună primită de FCSB. Doi jucători se pregătesc de revenirea pe teren: „Vor fi apţi”

8:30

Ce se întâmplă cu Ianis Hagi la Alanyaspor, după oferta primită din Germania. Turcii s-au decis

8:25

În sfârșit! Liverpool a decis pe cine să aducă în locul lui Salah! Vine alături de Barcola de la PSG

8:18

Decizia finală luată de Dinamo, după ce Gigi Becali i l-a propus gratis pe Dennis Politic. Anunţul lui Andrei Nicolescu

8:05

„Asta poate fi o cauză!” Prin ce trece jucătorul pe care Becali cere 5 milioane de euro

7:49

Gabriel Ruse, eliminată în turul doi la Toronto de Potapova. Câți bani primește

1 Universitatea Craiova, refuzată de Dinamo. „Câinii” cer 3 milioane de euro pentru un om de bază 2 OUT! Becali l-a executat în direct pe jucătorul de la FCSB: „Ăsta nu-i fotbalist. Îl dau gratis!” 3 Gigi Becali îl vrea pe Dan Petrescu la FCSB: „Mi-a zis Meme şi am acceptat” 4 Gigi Becali, ofertă pentru Jovo Lukic! Mesaj categoric pentru U Cluj: „Exclus să dau mai mult”. Ce salariu i-a pregătit 5 Echipa lui Dan Șucu, dezastru în meciul cu o echipă de Premier League: 10-1! 6 Basarab Panduru a distrus un jucător de la FCSB, după remiza cu Farul: „Nici când era slab nu era atât de slab”
Citește și