Golul marcat de Luis Suarez în repriza a doua a adus-o pe Barcelona la un singur punct în spatele rivalei Real Madrid, dar a şi trimis-o direct în liga secundă pe Espanyol. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Este a cincea retrogradare a alb-albaştrilor, care, de fiecare dată, au revenit în La Liga după numai un sezon. 

Gol istoric înscris de Luis Suarez

În urma acestei reuşite, Suarez, cu 195 de goluri, a urcat pe locul 3 în topul marcatorilor din istoria Barcelonei, după Lionel Messi (630) şi Cesar (232). El l-a depăşit pe Laszlo Kubala. 

Meciul a avut parte şi de durităţi. Ansu Fati a devenit al patrulea cel mai tânăr jucător eliminat în istoria La Liga, iar Lozano a ajuns şi el la cabine 3 minute mai târziu. 

După alte trei minute a venit şi golul uruguayanului, care o menţine pe Barcelona cu şanse la câştigarea titlului. În acest moment, Real Madrid are un punct în plus, un meci mai puţin disputat şi avantajul "directelor", cu 3 etape rămase de disputat. 

Intră aici pentru a vedea golul şi eliminările din partida Barcelona – Espanyol 1-0!