Clubul din Turcia a anunţat că o persoană din staff "a picat" testul de COVID-19. Marius Şumudică a făcut lumină.
"Ieri (n.r. joi, 28 mai), am făcut testele. A fost cel de-al doilea test pe care l-am făcut toţi cei care facem parte din clubul Gaziantep, jucători, antrenori, bucătari, maseuri, toată lumea. Un component al staff-ului medical a ieşit pozitiv la acest test. În rest, pentru toată lumea a ieşit negativ.
Este un maseur care a ieşit pozitiv la test. Urmează o perioadă dificilă de cinci zile. Trebuie să aşteptăm şi apoi să repetăm testele. Aceste teste de multe ori dau eroare, dar nu putem şti. Peste cinci zile vom face din nou un test şi vom vedea care este situaţia", a declarat Marius Şumudică, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Ce se întâmplă la Gaziantep
În Turcia, protocoalele sunt ceva mai permisive faţă de cele din România. Acum, la Gaziantep totul depinde de rezultatul testelor programate peste cinci zile.
"Mă tem, noi stăm împreună şi dacă ar avea unul din noi, s-ar transmite şi celorlalţi. E neplăcut, e destul de dificil, facem eforturi, facem sacrificii, dar asta ne e meseria. Trebuie să respectăm cu stricteţe mai ales distanţarea asta socială, după care sperăm ca la următorul test toată lumea va fi negativă.
În momentul în care va fi negativ, toată lumea va intra în cantonament zece zile, nu le mai dau drumul acasă sub nicio formă. În Turcia, nu este niciun fel de problemă, se izolează cei 5-6 sau câţi sunt (n.r. pozitivi), după care campionatul continuă fără niciun fel de problemă", a explicat Şumudică pentru AntenaSport.
- Marius Şumudică a făcut lumină în privinţa testului pozitiv de la Gaziantep
- Echipa antrenată de român se pregăteşte de reluarea sezonului în Turcia
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Lionel Messi, pasibil de suspendare în MLS! Gestul pentru care argentinianul ar putea fi sancționat
- Fabulos! Un român, pe locul 3 în topul celor mai rapizi jucători din FC27!
- Real Madrid, aproape 2 miliarde şi jumătate de euro! Cum arată topul celor mai valoroase branduri de fotbal din lume
- Mamadou Thiam și-a găsit echipă după plecarea de la FCSB! Unde va evolua fotbalistul de 31 de ani
- Andrea Compagno, revenire pe gazon după 296 de zile! Unde mai evoluează acum atacantul gonit de Gigi Becali

































