Unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria Turciei, Fatih Terim, a fost infectat cu noul coronavirus. A fost internat, dar a reușit să se vindece și s-a întors acasă. Șumudică a anunțat că l-a sunat pe rivalul său de pe banca lui Galatasaray.
Marius Șumudică, mesaje de încurajare pentru Fatih Terim
"Am încredere în Ministerul Sănătăţii, în Federaţie, Guvern şi preşedinte. Vor lua cea mai bună decizie şi aceasta va fi, după părerea mea, să continuăm. Atunci când Fatih Terim a fost externat m-am numărat printre cei care l-au sunat. Sunt bucuros că s-a făcut bine. Le doresc tuturor numai bine.
În acelaşi timp, trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus. Evident că vor fi contacte în timpul meciurilor, noi nu jucăm tenis sau șah", a declarat Marius Șumudică pentru beIN SPORTS.
Tehnicianul român se simte excelent în Turcia, acolo unde a pregătit-o și pe Kayserispor.
"Eu deja mă simt pe jumătate turc. Am solicitat cetăţenia și pașaportul. Dacă aş fi stat acasă nu aş fi avut unele probleme, dar mi-am dorit să revin într-o ţară pe care o iubesc şi să termin sezonul", a mai spus Șumudică.
Nou-promovată, echipa lui Șumudică este la jumătatea clasamentului. Gaziantep ocupă locul 9, cu opt etape înainte de final.
- Șumudică este în carantină
- Fatih Terim a fost infectat cu coronavirus
- Antrenorul lui Galatasaray a fost externat luna trecută
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Nu-i de glumă: UEFA, gata să-l ducă în instanță pe Gianni Infantino! Pedeapsa maximă: 5 ani de închisoare
- Rafa Leao pleacă de la AC Milan: italienii au acceptat ultima ofertă! Un club din Premier League încearcă să-l deturneze
- PSV i-a decis soarta lui Dennis Man! Ce se poate întâmpla cu fotbalistul român în această vară
- Ultimul pariu al lui Mircea Lucescu la naţională, transfer în Serie A la 19 ani!
- Răzvan Burleanu a anunţat că FRF nu îl va susţine pe Gianni Infantino pentru un nou mandat: „Suntem chemaţi să apărăm fotbalul”

































