Roxana Mărăcineanu, mesaj clar pentru președinții cluburilor din Ligue 1! ”Să se gândească la sezonul viitor”

Dan Roșu Publicat: 30 aprilie 2020, 10:37

Comentarii
Roxana Mărăcineanu, mesaj clar pentru președinții cluburilor din Ligue 1! ”Să se gândească la sezonul viitor”

Roxana Mărăcineanu face lumină în Franța

"Cred că semnalul pe care prim-ministrul l-a transmis în discursul său a fost clar, simplu. Este complicat să ai voci care se contrazic. Propunerea de a relua în iunie nu a fost o opţiune. Cred că trebuie să se concentreze pe lucruri certe, noul sezon. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mărăcineanu: Sunt cluburi care își urmăresc doar interesele

Am văzut televiziuni care au refuzat să plătească ratele planificate, preşedinţi de club care nu îşi urmăresc decât propriul interes, jucători cărora nu le pasă suficient de clubul lor. 

Trebuie să fie empatie. Aceasta este ceea ce impune această criză tuturor. Însă asta nu s-a înţeles corect în fotbalul profesionist", a spus Mărăcineanu, citată de RTL. 

Guvernul francez a anunțat că, cel puțin până la finalul lunii iulie, nu va exista nicio competiţie pe teritoriul Franţei din cauza pandemiei de coronavirus.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:12

Olanda – Norvegia 2-1. Victorie la Amsterdam pentru „Portocala Mecanică”. Spectacol în Elveția – Germania. Rezultatele serii

23:43 27 mart.

VIDEOCalificările Marelui Premiu al Japoniei sunt sâmbătă, de la ora 07:45, pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY

23:29 27 mart.

Ştefan Târnovanu, pe picior de plecare de la FCSB: “Se simte rău. Voi face o excepţie”

23:00 27 mart.

Naționala U21 a Angliei, aproape de o rușine istorică în preliminariile EURO 2027! A evitat eșecul în minutul 90

22:49 27 mart.

“Geniu absolut” Prima reuşită a lui Andreas Schjelderup la naţionala Norvegiei a fost un eurogol!

22:41 27 mart.

Sorin Cârțu a „urecheat” un tricolor după eșecul cu Turcia: „Trebuie să se adapteze la ceea ce îi cere antrenorul”

1 Mihai Stoica anunță o mutare de răsunet la FCSB: „Dacă reușim să îl aducem, va fi un mare transfer pentru noi” 2 Jucătorul făcut praf de Mihai Stoica după Turcia – România 1-0: “Iar era decar cu numărul 2” 3 Scenariu-şoc! Gică Hagi ar putea refuza naţionala României: “Dacă se întâmplă asta, nu mai vine” 4 Slovacia – Kosovo 3-4. Surpriză uriașă la Bratislava! Lista completă a echipelor calificate în finala barajului 5 Anunțul așteptat de toți fanii. Diego Simeone a decis unde va antrena sezonul viitor 6 Sârbii au luat foc când au văzut ce au făcut jucătorii kosovari în Slovacia: “E scandalos! Scene ruşinoase”
Citește și