Unul dintre ei este Muhammet Demir. Atacantul de 28 de ani a ieșit în presă și a transmis un mesaj puternic conducerii clubului.
Fotbaliștii lui Gaziantep fac scut în jurul lui Marius Șumudică
Susținut de Alexandru Maxim și de Alin Toșca, Marius Șumudică îi are și pe jucătorii turci de partea lui. Totul după zvonurile că poate fi dat afară pentru că s-a întors în România după întreruperea campionatului. Conform regulamentului, conducătorii lui Gaziantep Gazișehir pot rupe înțelegerea cu orice angajat al clubului care lipsește din oraș mai mult de 10 zile.
"Antrenorul nostru s-a întors în țara lui. Bineînețeles, nu pot să iau eu decizii în această privință, obligațiile contractuale sunt între Șumudică și club. Totuși, era într-o cameră de hotel, departe de casă și de familia lui. Nu putea să nu plece, mi se pare extrem de uman ceea ce a făcut!", a declarat Muhammet Demir pentru turcii de la Fanatik.
Marius Șumudică le-a trimis jucătorilor programul de pregătire pe Whatsapp. Tehnicianul român este pesimist în ceea ce privește reluarea competiției interne.
"Este un lucru foarte grav în Turcia, nu cred că se mai gândeşte cineva când se va relua campionatul sau ceva de genul ăsta", a reacționat Șumudică în exclusivitate pentru AntenaSport.
- Jucătorii lui Gaziantep fac scut în jurul lui Șumudică
- Postul antrenorului român este pus în pericol
- Marius Șumudică a revenit în țară de frica infectării cu coronavirus
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Deian Sorescu is on fire! Prima victorie pentru Mirel Rădoi la Gaziantep, venită după un eurogol al românului
- Salah a spart gheața în Turcia! Dublă la primul meci pe propriul teren: VAR-ul i-a refuzat hattrick-ul
- Ireal! Un club din Africa a făcut două transferuri și a bătut orice record: salariu de 5 milioane de dolari pe an
- Manuel Neuer a făcut anunțul! Ce a spus după ce a devenit cel mai decorat fotbalist german
- Louis Munteanu, gol după trei luni în Major League Soccer! Execuție de finețe a atacantului de la DC United

































