"Sunt încă principalul creditor al lui Dinamo, iar Borcea e și el în aceeași situație. Asta este o primă de mărire de capital, o chestie perfect legală, pe care Negoiță nu a putut să o anuleze atunci când a băgat clubul în insolvență. Creditul a rămas și e valabil și acum… Pusesem garanții personale, iar Negoiță mi-a promis că-și va respecta obligațiile. Nu a făcut-o, iar Banca Italo-Romena m-a executat pe mine", a explicat Badea pentru gsp.ro.
Nicolae Badea se implică la Dinamo
Badea i-a vândut clubul lui Negoiţă, în 2020, pentru două milioane de euro. De atunci, cei doi se aleargă prin tribunale. Acum, fostul şef se implică sub forma unui contract de mecenat (n.r. – un act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică transferă, fără obligație de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfășurarea unor activități în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau știintific-cercetare fundamentală și aplicată).
"Implicarea mea la Dinamo momentan e sub forma unui contract de mecenat. Eu am semnat acest contract cu Diego Fabbrini. Amortizez practic o parte din salariul jucătorului sub forma acestui contract. Evident, Fabbrini poate să poarte apoi o insignă discretă cu logoul Computerland…sunt și alți oameni de afaceri, prieteni cu mine, dispuși să semneze contracte de mecenat cu jucătorii lui Dinamo." a mai spus fostul preşedinte al "roş-albilor".
Nicolae Badea, dezvăluire de senzație: "Termopanele pentru club sunt duse direct pe șantierele lui Negoiță!"
Fostul conducător de la Dinamo și-a amintit de un episod memorabil din era Negoiță. "Cât am fost eu acționar, aveam un contract cu Gealan, producătorul de termopane. Dinamo primea câteva sute de mii de euro anual, iar alte câteva sute de mii de euro erau prinși sub formă de produse, de termopane. Am pus termopane peste tot în club, dar câte termopane poți să pui?! La un moment dat, am convenit ca termopanele să rămână la Gealan și ei să le vândă cu un mic discount, iar banii veneau la Dinamo.
După ce am ieșit din club, după o vreme m-a sunat patronul de la Gealan să-mi spună că vrea să renunțe la contract: Nicule, termopanele pentru club sunt acum încărcate în dube și duse direct pe șantierele lui Negoiță", a povestit Badea.
- Nicolae Badea se implică în continuare la Dinamo
- Dezvăluiri de senzație din era Ionuț Negoiță
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii

































