Dinamo – Viitorul s-a terminat 0-5, iar echipa lui Hagi visează din nou la un loc în playoff. Rednic mare are la dispoziţie 6 meciuri pentru a forţa accederea în primele 6 echipe din Liga 1.
Chiar dacă acest obiectiv părea greu de realizat la un moment dat, Gică Popescu spune că Viitorul poate da lovitura în finalul sezonului regula. Viitorul se află pe locul 10, la 7 puncte distanţă de locul 6 ocupat de Academica Clinceni, dar şi cu un meci mai puţin disputat.
Gică Popescu, după Dinamo – Viitorul 0-5: "Dacă pierdeam, ne luam adio!"
"Mereu am făcut meciuri bune aici, în Ștefan cel Mare. Așteptam această victorie, sper ca de acum să fie rezultatele pe care ni le dorim. Încă nu am renunțat la play-off, la atingerea obiectivului. Astăzi am jucat bine, am fost agresivi, am pus presiune. Sincer, a fost mai ușor decât ne așteptam. Mi-a plăcut foarte mult cum am arătat, agresivi, cu poftă de joc. Sper să ne păstrăm acest entuziasm și această inspirație.
Astăzi au mers toate bine, cum nu s-a întâmplat rundele trecute, când am comis erori personale. Nu am renunțat la play-off. Dacă pierdeam azi, ne luam adio. V-am spus și data trecută, cât timp matematica ne permite, nu vom renunța la obiectiv", a spus Gică Popescu după Dinamo – Viitorul 0-5.
- Dinamo - Viitorul 0-5
- Reacţia lui Gică Popescu
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”

































