Oltenii au încheiat seria neagră pe care o aveau acasă. Pierduseră precedentele două dispute de pe Oblemenco, cu Academica Clinceni (0-1) şi Chindia Târgovişte (0-1).
Universitatea Craiova, pe locul secund în Liga 1
"Toate punctele sunt importante, indiferent de joc. Tot timpul este miză, fără miză nu există fotbal. Suntem acolo şi arătăm că merităm să fim acolo sus", a declarat Corneliu Papură.
Antrenorul Universităţii evită să vorbească despre viitorul său. A părut chiar iritat în momentul în care a fost întrebat dacă va continua alături de alb-albaştri şi în 2021.
"Întrebaţi-i pe cei care au vorbit, nu sunt în măsură să vă spun. Cei care au scris au datele necesare, eu nu le am. Nu am aflat", a reacţionat Papură.
Etapa viitoare, Craiova va juca în deplasare cu UTA Arad. Urmează apoi meciurile de "foc" cu FCSB şi CFR Cluj.
- Universitatea Craiova - Gaz Metan Mediaş 3-1
- Oltenii au patru puncte avans faţă de CFR Cluj
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Jucătorul adus Şumudică la Rapid, ofertă excelentă pentru transfer
- Ilie Dumitrescu l-a comparat pe Andrei Şucu cu Florin Răducioiu, imediat după golul din Rapid – FC Argeş 3-1
- Numele transferului pregătit de Gigi Becali la FCSB a ajuns în presa străină
- Motivul pentru care jucătorul de 900.000 de euro luat de Gigi Becali la FCSB nu prinde lotul
- Victorie pentru componenţii Steaua 86! Câştigătorii Cupei Campionilor Europeni, tot mai aproape de indemnizaţii de merit
































