George Ogăraru va fi managerul secției de fotbal și se va ocupa de centrul de copii și juniori, dar și de tot ce înseamnă baza sportivă.
Mădălin Hîncu a anunțat revenirea lui George Ogăraru la Steaua
”Eu sper că va începe la 1 decembrie. George Ogăraru va fi un manager al întregii secții de fotbal. Se va ocupa de centrul de copii și juniori, echipa mare și tot ce înseamnă baza sportivă de fotbal.
El va avea un rol de manager pe toată disciplina fotbal, de la intrarea copilului în clubul Steaua și până la ieșirea acestuia. Va avea ultimul cuvânt, de comun acord cu antrenorul principal”, a declarat Mădălin Hîncu pentru Digi Sport.
George Ogăraru: ”Vreau să dezvolt cât mai mult Academia”
”Mă bucur că am reluat discuţiile şi am răspuns prezent solicitării domnului comandant, dimineaţă. Am discutat despre un plan de activitate din punct de vedere managerial, pe care l-am şi lăsat pe biroul domnului comandant şi mă bucur de intenţia dânsului de a mă aduce alături de club.
Ideile mele sunt de dezvoltare a Academiei, cât şi a echipei principale, şi de a aduce un plus de calitate. O relaţie mai apropiată cu suporterii şi o prezenţă mai vizibilă în spaţiul public", a fost declarația fostului fundaș pentru Steaua TV, acum ceva timp.
- George Ogăraru are 40 de ani
- Planurile lui George Ogăraru
- Norvegia - Franţa e vineri, de la ora 22:00, LIVE pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Senegal - Irak e vineri, de la ora 22:00, LIVE pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo
































