Antrenorul câinilor roşii a dezvăluit, cu scurt timp înaintea meciului cu Chindia Târgovişte, că doi spanioli sunt pe punctul de a semna cu gruparea din Ştefan cel Mare. Amândoi ajung marţi în România.
Isma Lopez, pe punctul de a semna cu Dinamo
Fundaşul stânga de 30 de ani, Isma Lopez, este aproape de a ajunge la un acord cu Dinamo. Sunt discuţii avansate şi cu un apărător dreapta.
"Marți o să ajungă doi jucători aici, la București. Mâine noapte. Isma Lopez aterizează mâine noapte și mai avem încă un jucător, dar încă nu sunt finalizate tratativele. Este un străin, da, tot din Spania. Este un fundaș dreapta care ne va ajuta", a declarat Cosmin Contra la flash-interviu.
Isma Lopez a jucat pentru Athletic Bilbao între 2012 şi 2013 şi a reuşit să debuteze şi în Europa League. În 2019 a jucat pentru Tenerife. Lopez a fost considerat o mare speranţă a fotbalului spaniol, fiind selecţionat la reprezentativele U17 şi U19.
Mai mult, el a câştigat şi Campionatul European cu naţionala U17 a Spaniei. Dinamo ar fi a doua experienţă în străinătate a spaniolului, după timpul petrecut în Cipru, la Omonia Nicosia.
- Doi spanioli, aşteptaţi la Bucureşti
- Fundaşii sunt în negocieri avansate cu Dinamo
- Detaliile oferite de Cosmin Contra
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii

































