Moment istoric! După aproape 20 de ani, Supercupa României nu mai deschide sezonul fotbalistic intern

Gal Dorin Publicat: 10 august 2020, 16:30 / Actualizat: 12 mai 2021, 10:11

Comentarii
Moment istoric! După aproape 20 de ani, Supercupa României nu mai deschide sezonul fotbalistic intern

FCSB-CFR

Din cauza pandemiei, FRF va reprograma disputa spre finalul anului calendaristic sau poate chiar la startul lui 2021.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Deoarece returul barajului de menţinere în Liga 1 va avea loc pe 12 august, iar startul viitoarei ediţii este programat pe 21 august, nu s-a mai găsit timp şi pentru Supercupa care le va aduce faţă în faţă pe CFR şi FCSB.

Clujenii trebuie să joace şi primul tur preliminar din Champions League pe 18 sau 19 august, astfel că ar fi fost imposibil ca meciul să fie jucat înainte de prima etapă a noului sezon.

Cu toate acestea, FRF nu scoate trofeul de pe lista celor aflate la bătaie. 

"Supercupa CFR-FCSB se va disputa, dar nu acum, ci mai la toamnă", a declarat Casa Fotbalului conform gsp.ro

Reclamă
Reclamă

Cele trei soluţii

Federaţia a luat deja în calcul câteva scenarii prin care poate fi rezolvată această problemă. 

Primul dintre ele ar fi ca Supercupa să se desfăşoare pe una dintre datele la care sunt programate meciurile din cele şase etape ale Champions League şi Europa League, bineînţeles în cazul în care cele două echipe româneşti nu vor ajunge în această fază.

În acest caz, zilele posibile ar fi 20-22 sau 27-29 octombrie.

Reclamă

A doua varianta ar fi ca Supercupa să se dispute într-o pauză de campionat determinată de un meci al echipei naţionale.

Problema evidentă aici este că ambele cluburi ar trebui să fie de acord să joace cu trofeul pe masă fără a avea la dispoziţie jucătorii care vor pleca la reprezentativele coordonate de Rădoi şi Mutu.

Ultima soluţie ar fi ca meciul să se dispute chiar după faza grupelor europene, deci este posibil să fie dureze până în luna decembrie.

Cele două cluburi se vor afla pentru prima dată faţă în faţă cu Supercupa pe masă. FCSB a disputat şase asemenea meciuri şi a câştigat două, în vreme ce CFR a disputat tot şase, dar a câştigat trei partide.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:47

Dinamo pregăteşte două transferuri. Cine sunt jucătorii de la naţionala României doriţi de “câini”

9:40

I-a cerut demisia lui Răzvan Burleanu după dezastrul naţionalei României: “A uzurpat un post”

9:19

Revenire importantă la FCSB. Va juca la Botoşani!

9:19

3 jucători, OUT de la FCSB! Decizia luată de Mirel Rădoi

8:57

Unde a ajuns să antreneze Cristian Popovici, antrenorul cu care FC Botoşani promova în Liga 1

8:36

Mario Gotze, eroul Germaniei din 2014, a semnat noul contract

1 EXCLUSIV“Ne facem de râs, e o ruşine” Andrei Raţiu a răspuns şi acuzaţiilor la adresa lui legate de Mircea Lucescu! 2 Filipe Coelho a semnat! Anunţul despre antrenorul Universităţii Craiova: “Mult succes” 3 Gigi Becali pierde dreptul de a folosi numele Steaua și procesul pentru 37 de milioane de euro. Decizia luată de CCR 4 Declaraţia incredibilă a preşedintelui Federaţiei Italiene după dezastrul din Bosnia! Jignire uriaşă 5 Universitatea Craiova dă lovitura! Jucătorul care pleacă în Bundesliga pe 3 milioane de euro: “Negocieri avansate” 6 Gattuso, cu lacrimi în ochi după eliminarea Italiei de la World Cup 2026: “Ceea ce s-a întâmplat este corect”
Citește și