Viitorul i-a adus înlocuitor lui Gabi Iancu. A transferat un jucător de la Newcastle.
"Victor Fernández Satue este de astăzi noul jucător al formației noastre, după ce efectuat vizita medicală și a semnat, la sediul clubului, un contract valabil pentru următoarele 3 sezoane! În vârstă de 22 de ani, Victor Fernandez este născut la Barcelona și evoluează pe postul de atacant lateral.
În ultimul sezon a jucat pentru formația Under 23 a celor de la Newcastle United, pentru care a marcat 3 goluri și a oferit și 3 pase decisive", se arată în anunţul făcut de Viitorul pe site-ul oficial.
Gabi Iancu poate pleca de la Viitorul
Gică Hagi a anunțat că se va despărți la finalul sezonului de Gabi Iancu și că suma de transfer va fi una mică, ținând cont că vorbim despre golgheterul Ligii 1.
"Am ofertă pentru Iancu, normal că am, dacă este cel mai bun. Este golgheter. Eu ce să-i fac lui Iancu, acum? Ce să-i zic? O să vedeţi pe ce sumă pleacă Iancu. Este o sumă mică, foarte mică, câteva sute de mii.
Golgehterul României! Și eu aș vrea să îi pot da 200-300 de mii pe an, să joace la mine în continuare, dar de unde bani? Până nu avem bugete, nu putem deveni competitivi", a spus Hagi după meciul cu Chindia.
Iancu s-a dezlănţuit în acest sezon. Atacantul a marcat de 18 ori, în 28 de partide disputate în campionat, oferindu-le colegilor şi 9 pase de gol.
- Viitorul a transferat un jucător de la Newscastle
- Anunţul făcut de Viitorul
- Gabi Iancu poate pleca
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- OUT! Antrenorul din Liga 1, demis după meciul cu scandal
- A izbucnit la finalul meciului din Liga 1: nimeni nu a scăpat! „E o tentă” / „Nu poţi să te simţi umilit”
- Vestea momentului la Dinamo după victoria cu Farul. Nuno Campos, pus în dificultate
- Robert Niţă a văzut victoria lui Dinamo cu Farul şi nu s-a ferit: „E şi conjunctură”
- Andrei Nicolescu a oferit imaginea serii după Dinamo – Farul Constanţa 4-0
































