"Negoiţă a greşit în momentul când l-a schimbat pe Rednic şi a anunţat că nu îl mai interesează Dinamo, că Dinamo se vinde pe 1 leu.
Cristi Borcea: "De ce ţi-ai bătut joc de generaţia lui Bratu?"
Atunci pentru ce mai dai contracte de 10 – 15.000 de euro la jucători? De ce ţi-ai bătut joc de o generaţie cum a avut-o Bratu, unde făcuse foarte bine, a câştigat titlul naţional la U19.
Ce vină au Prunea, Bălănescu şi Dănciulescu? Păi au ei probleme financiare? Decid ei ceva? În momentul în care eşti conducător la Dinamo şi le spui ceva, trebuie să pui mâna în buzunar pentru că jucătorii nu mai te bagă în seamă. S-a terminat! Ei nu au nicio vină. Sunt cei mai buni conducători, dar nu au nicio vină", a spus Cristi Borcea pentru Telekom Sport.
2012 a fost anul în care Ionuţ Negoiţă a preluat 30% din acţiunile clubului din Ştefan cel Mare. În acest moment, el deţine 80% din acţiuni şi încearcă din răsputeri să vândă clubul, ce are datorii de peste 3 milioane de euro.
- Ionuţ Negoiţă a cumpărat, în 2012, 30% din acţiunile clubului Dinamo
- Acum, aceste deţine 80% din acţiuni
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”
































