Fundaşul lui Ludogoreţ este de părere că fanii nu au puterea financiară să o aducă pe gruparea din Ştefan cel Mare pe linia de plutire.
Cosmin Moţi îşi face griji pentru Dinamo
Campion în Bulgaria, Moţi nu s-a putut bucura prea mult pentru reuşită. Gândul i-a rămas la echipa Dinamo şi se teme că alb-roşiii vor intra în faliment. Suporterii din PCH tocmai au anunţat că s-au înţeles cu Ionuţ Negoiţă pentru a prelua pachetul majoritar de acţiuni.
"Sunt dezamăgit şi supărat. Nu este normal ca o echipă cu tradiţia şi istoria lui Dinamo să ajungă să tremure pentru salvare. A făcut un pas săptămâna trecută, sper să continue la fel şi să nu stăm cu emoţii până în luna august.
Ar fi foarte greu să investească doar fanii la Dinamo. E nevoie de un investitor cu bani, care să aibă un buget, la început, de 10-15 milioane de euro. Doar suporterilor le-ar fi foarte greu", a reacţionat Cosmin Moţi în exclusivitate pentru AntenaSport.
Moţi a jucat între 2005 şi 2012 pentru Dinamo şi a cucerit trei trofee. Le-a adus câinilor titlul, Cupa şi Supercupa României.
- Fundaşul român se teme pentru soarta alb-roşiilor
- Moţi îşi face griji că Dinamo ar putea retrograda
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Motivul pentru care jucătorul de 900.000 de euro luat de Gigi Becali la FCSB nu prinde lotul
- Victorie pentru componenţii Steaua 86! Câştigătorii Cupei Campionilor Europeni, tot mai aproape de indemnizaţii de merit
- Fostul jucător de la FCSB râde de Gigi Becali: „Lăsați-l, de ce vă băgați peste el?”
- „Acreditarea nu trebuie să devină un instrument de presiune asupra jurnaliștilor” Avertismentul APS după ultimele incidente
- Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu!

































