Închide meniul

Bogdan Planic a avut întâlnirea decisivă cu Mihai Stoica. Sârbul s-a hotărât în privinţa viitorului său

Antena Sport Publicat: 20 iunie 2020, 11:27 / Actualizat: 12 mai 2021, 11:01

Comentarii
Bogdan Planic a avut întâlnirea decisivă cu Mihai Stoica. Sârbul s-a hotărât în privinţa viitorului său

Bogdan Planic vrea să plece de la FCSB

Sârbul nu are de gând să se mai întoarcă sub comanda lui Bogdan Vintilă. Este nemulţumit că nu şi-a primit salariul pe lunile martie şi aprilie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Bogdan Planic nu a putut fi convins de Mihai Stoica

Conform Fanatik, Mihai Stoica a fost singurul oficial al FCSB cu care a acceptat Planic să discute. Cei doi s-au aşezat la masa negocierilor vineri seară, dar nimic nu s-a schimbat. Jucătorul de 28 de ani le-a transmis conducătorilor clubului că meciul cu CFR Cluj a fost ultimul în care a îmbrăcat tricoul roş-albastru.

Planic susţine că mai are contract cu FCSB până pe 30 iunie 2020, iar Gigi Becali ştie că angajamentul e valabil până în 2021.

Bogdan Planic nu a mai venit la antrenament și ne-a anunțat că vrea rezilierea contractului unilateral. Eu i-am transmis că nu-l țin cu forța, legat de gard, poate să se ducă unde vrea, dar îl avertizez că această plecare s-ar putea să-l coste zece milioane de euro.

Să se uite bine pe contract, că eu mă gândesc serios să-l dau în judecată. Însă, vă repet, nu-l pot ține legat cu sfoara de gardul de la baza din Berceni”, a declarat Becali, pentru Prosport.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:44
“Chivu şi-a dat acordul”. Transferul pregătit de Inter, la o zi după victoria cu Dortmund din Champions League
9:21
Gafa serii în Champions League. Echipa eliminată, dar felicitată pentru calificarea în play-off-ul pentru optimi
9:16
Anunțul făcut de UEFA despre Vlad Dragomir, după golul fabulos marcat cu Slavia Praga
8:59
“Cine e geniul care a făcut asta”. Antonio Conte a răbufnit, după ce Napoli a fost eliminată din Champions League
8:51
Eroul Trubin a recunoscut că habar n-avea că Benfica mai avea nevoie de un gol. “A fost un moment de nebunie”
8:43
Cine sunt “papagalii” atacați de Charalambous? Gică Craiova, reacție spumoasă: “De-aia am venit îmbrăcat în galben”
1 Cauza accidentului din Timiș, descoperită. Unul dintre cei trei supraviețuitori a povestit ce s-a întâmplat 2 Microbuzul în care se aflau fanii lui PAOK nu era condus de un şofer profesionist! Suporterii au condus pe rând 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Adama Traore a semnat cu West Ham 4 Kyros Vassaras, măsură dură după UTA – Rapid! Arbitrul a fost pedepsit 5 Văzut ca un posibil înlocuitor pentru Charalambous, Mutu îl “înţeapă” pe Becali: “Critici mai dure ca niciodată” 6 Fotbalistul pentru care Universitatea Craiova a făcut ofertă de 1,7 milioane euro
Citește și