Motivul invocat de sârb pentru neprezentarea la antrenament este legat de faptul că acesta nu şi-a primit salariile pe lunile martie şi aprilie, iar, curând, şi luna mai se va adăuga, susţine Digi Sport.
Agentul sârbului susţine că acesta are contract cu FCSB până pe 30 iunie. Astfel, stopperul a luat decizia să nu mai vină la baza din Berceni, una care l-a scos din sărite pe Gigi Becali.
"Bogdan Planic nu a mai venit la antrenament și ne-a anunțat că vrea rezilierea contractului unilateral. Eu i-am transmis că nu-l țin cu forța, legat de gard, poate să se ducă unde vrea, dar îl avertizez că această plecare s-ar putea să-l coste zece milioane de euro.
Să se uite bine pe contract, că eu mă gândesc serios să-l dau în judecată. Însă, vă repet, nu-l pot ține legat cu sfoara de gardul de la baza din Berceni", a declarat Gigi Becali.
Bogdan Planic are mai multe oferte
Un alt motiv pentru care Planic forţează plecarea de la FCSB din postura de jucător liber de contract îl reprezintă ofertele pe care acesta le are din Italia, Germania, Serbia și Rusia.
Astfel, fundaşul cotat la 1.8 milioane de euro ar putea cere un salariu mai mare noului club, dar şi o primă de instalare pe măsură.
- Bogdan Planic vrea să plece de la FCSB
- Sârbul e cotat la 1.8 milioane de euro
- Fundaşul are oferte din patru ţări
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
































