Spaniolii au prezentat actele prin care arată că i-au îndeplinit cerințele lui Ionuț Negoiță pentru ca acesta să vândă Dinamo. Clubul din Ştefan cel Mare susţine că aceştia nu reuşit să-i convingă.
"Atât noi, cât și suporterii am fost nevoiți să ne interesăm despre firma care ni s-a indicat că va cumpăra pachetul majoritar de 52% din acțiuni.
Am constatat și noi, ca și alții, că avea un capital social de doar 3.000 de euro și o structură a asociaților care nu era publică. În fotbal, în cazul unei tranzacții, unde se schimbă pachetul majoritar de acțiuni, există obligativitatea de a anunța Federația Română de Fotbal, în maximum 5 zile, cine sunt noii acționari.
"În niciun moment al negocierilor nu a fost pusă la dispoziţie o dovadă concretă"
Așadar, cererea noastră de a ști beneficiarul real nu avea doar un fundament moral, ci și unul legal. În ultimul comunicat al cumpărătorului, publicat de presa centrală, am văzut că acesta își asumă, pe hârtie, finanțarea clubului și promitea investiții de 10 milioane de euro.
În niciun moment al negocierilor nu a fost pusă la dispoziție o dovadă concretă, în sensul unui extras de cont, cu niciun fel de sumă. Pentru club, solicitarea noastră a fost ca măcar 3 milioane de euro, din cei 10, să fie puși într-un cont dedicat exclusiv lui Dinamo.
Având în vedere valoarea simbolică a tranzacției, precum și istoria acestui club, era firesc să se știe cine este beneficiarul real și ce intenții are acesta cu Dinamo București", se arată în comunicatul oficial al clubului.
- Ionuţ Negoiţă nu a ajuns la un acord cu spaniolii
- Finanţatorul vrea să vândă clubul, dar nu în orice condiţii
- Dinamo a emis un comunicat oficial
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
- George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
































