Daniel Pancu, convins de suporteri să devină preşedinte la Rapid: "Va fi liantul dintre conducere şi echipă"

Antena Sport Publicat: 19 mai 2020, 8:05

Comentarii
Daniel Pancu, convins de suporteri să devină preşedinte la Rapid: "Va fi liantul dintre conducere şi echipă"

Daniel Pancu a acceptat funcţia de preşedinte la Rapid

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Chiar dacă Dani Coman l-a sfătuit pe Daniel Pancu să nu renunţe la cariera de antrenor, acesta a ales să rămână implicat în proiectul de la Rapid.  

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Eu am declarat de când a plecat că eu aș vrea ca el să rămână în club, pentru că el a fost încă de la început în acest proiect. Am avut un ajutor foarte mare din partea lui Liviu Ungurean (n.r. unul dintre liderii galeriei rapidiste), el a fost cel care a vorbit și s-a gândit la acest lucru. 

Suporterii l-au convins să rămână în club. Pretențiile sunt foarte mari, el are foarte multe lucruri pe care trebuie să le învețe, dar lui îi va fi ușor pentru că, repet, este de la început în acest proiect. El va fi liantul dintre conducere și echipă", a declarat Victor Angelescu pentru ProSport

Daniel Pancu, în locul lui Ovidiu Burcă

Daniel Pancu îl va înlocui în fucţia de preşedinte pe Ovidiu Burcă. Finanţatorul Victor Angelescu a dat asigurări că şi acestuia i se va găsi un loc în organigrama clubului. 

"Ovidiu Burcă rămâne în proiect. Este un om de nota 10, și el și-a dorit ca Pancu să rămână. Lucrurile s-au întâmplat foarte repede și o să vă anunțăm ce poziție va ocupa în club", a mai spus Angelescu pentru sursa citată. 

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:52

FIFA nu ţine cont de contestatari! Când este aşteptată finalizarea controversatei finanţări private

15:35

Adrian Mititelu, discurs vehement despre situaţia lui Juan Bauza: „Și-a sabotat singur viitorul”. Ce a spus despre soţia acestuia

15:01

Chelsea l-a prezentat oficial! Transfer de 60 de milioane de euro pentru Xabi Alonso

14:29

Nuno Campos a făcut anunțul în privința lui George Pușcaș: „Situația este cea care este”

13:45

Clubul de top din Premier League interesat de Rafael Leao! Portughezul, între Galatasaray și Fenerbahce

13:35

Echipa masculină de sabie a României, medalie de bronz la Campionatele Mondiale! Performanţă uriaşă la scrimă

1 Bătaie în toată regula la vestiare după Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2! De la ce a pornit totul 2 Dinamo achită clauza de reziliere și face transferul mult așteptat 3 Bulgarii se tem de intervenţia UEFA, după ce Levski a eliminat-o pe Universitatea Craiova din Champions League 4 FotoCu cine „l-a schimbat” Simona Halep pe Dorin Mateiu. Fosta sportivă, fotografii cu favoritul lui Stere Halep 5 Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2. Campioana României este eliminată din Liga Campionilor 6 Fostul star din Premier League, ajuns la 34 de ani, e acum magazioner. Povestea tristă din spate: „Luam pastile”
Citește și