EXCLUSIV | Prima reacție a lui Emerich Ienei după propunerea făcută de Anghel Iordănescu. ”Am văzut la televizor cum se lucrează acolo”

Antena Sport Publicat: 4 mai 2020, 19:08

Comentarii
EXCLUSIV | Prima reacție a lui Emerich Ienei după propunerea făcută de Anghel Iordănescu. ”Am văzut la televizor cum se lucrează acolo”

Emerich Ienei a vorbit despre stadionul Ghencea

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

”Generalul” își dorește ca noua super-arenă din Ghencea să fie intitulată ”Emerich Ienei”, iar cel mai titrat antrenor din istoria Stelei a avut deja o reacție. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Mă onorează treaba asta şi n-am altceva de spus decât că-i mulţumesc că şi-a adus aminte totuşi de numele meu. Am văzut la televizor cum se lucrează acolo şi eu spun că o să fie un stadion, în sfârşit, un stadion în care să se poată juca şi atunci când plouă şi când ninge”, a spus Ienei, pentru AntenaSport. 

Emerich Ienei, antrenorul Stelei 1986

Ienei este cel care a condus Steaua spre trofeul cel mai de preț al fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni 1986. Atunci, chiar Iordănescu e cel care i-a fost secund. 

"Pe acel stadion trebuie să ne bucurăm cu toții, indiferent că ținem cu o echipă sau cu altă echipă. Va evolua și echipa națională acolo. Poate domnul Emerich Ienei ar trebui să dea numele noului stadion, poate Gheorghe Constantin”, a spus Iordănescu. 

Stadionul Ghencea, ”o bijuterie”

Stadionul din Ghencea va fi gata în această toamnă. Arena va avea o capacitate de peste 31.000 de locuri și costurile totale ale lucrărilor vor ajunge la 100 de milioane de euro. Chiar și Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a rămas impresionat. 

Reclamă
Reclamă

”Vreau să vă împărtășesc și vouă câteva imagini de la o bijuterie de stadion, unde se lucrează: stadionul Ghencea. În spatele meu este o parte din tribuna oficială. Sunt lucruri foarte frumoase, sper că imaginile acestea încântă pe toată lumea. Aici se lucrează, în câteva zile, dacă s-ar fi derulat Campionatul European de fotbal, s-ar fi pus gazonul. Înțeleg că perioada mult mai bună de a însămânța gazolul este luna septembrie. Vă voi prezenta imagini de pe toate stadioanele. Avem motive să ne mândrim și noi că avem stadioane la nivel european”, a spus Stroe.
 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:20 4 aug.

Marius Baciu, mesaj tranșant după un nou pas greșit: „La FCSB e mereu presiune! Dacă nu reziști…”

0:09 4 aug.

Gigi Becali i-a decis soarta lui Marius Baciu după FCSB – Farul 2-2: „E posibil să fie şi antrenorul”. Ce spune de Dan Petrescu

0:00 4 aug.

Becali, gata să-l vândă pe Birligea cu 5 milioane de euro! I-a găsit și un înlocuitor de la Mondial: „Vedem dacă pot să-l iau”

23:55

Sabău a explicat cum a ratat victoria cu FCSB după ce a avut 2-0: „Sunt supărat!”

23:48

Rafael Munteanu a explicat faza de la golul lui Dawa: „Am pierdut două puncte!”

23:48

Gigi Becali anunţă că vrea să vândă FCSB după egalul cu Farul: „Am rămas în urmă”

1 „Mizerie în baie, păr pe chiuvetă…” Simona Halep, implicată într-un imens scandal 2 Oficial. Meciul CFR Cluj – U Cluj a fost amânat. Când a fost reprogramat de LPF 3 Oficial. FCSB a transferat un nou portar. Mutare surpriză făcută de Gigi Becali 4 VideoFCSB, aproape de un nou transfer important! Jucătorul e la București și Becali îl așteaptă la negocieri 5 Jovo Lukic pleacă de la U Cluj pentru o sumă record! 6 VideoJurnal Antena Sport | Oltenii visează la grupe
Citește și