Gică Hagi s-a împrumutat la bancă de 3 milioane de euro. Ce face cu banii

Antena Sport Publicat: 25 aprilie 2020, 8:14

Comentarii
Gică Hagi s-a împrumutat la bancă de 3 milioane de euro. Ce face cu banii

Gică Hagi

Împrumutul de 3 milioane de euro i-a fost acceptat, iar Hagi a dezvăluit într-un interviu acordat TelekomSport ce are de gând să facă cu banii. Acesta va investi întreaga sumă într-un hotel destinat jucătorilor de la Academia Viitorul. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Noi vrem să ne dezvoltăm, avem de terminat clădirea, acum am început să terminăm clădirea din interiorul bazei. Într-un an şi jumătate trebuie să o terminăm. Să ne mutăm cu toţii acolo, să nu mai stăm prin oraş, răspândiţi. În momentul de faţă, avem clubul într-un loc, birourile în alt loc şi o să ne mutăm cu toţii la bază. Deci, terminăm hotelul. Are 5.000 de metri construiţi, birourile, 40 de camere, unde vor sta toţi copiii. O să stăm cu toţii, clubul se va muta acolo", a declarat Hagi pentru sursa citată.

Investiție de 3 milioane de euro, profit de 2 milioane în ultimii ani

Gică Hagi, care și-ar dori schimbarea sistemului competițional din Liga 1, investește de mai bine de zece ani în proiectul său de la Viitorul. Baza de pregătire de la Ovidiu este la nivelul marilor academii de fotbal din Europa, iar în curând va avea și mai multe spații de cazare. Împrumutul de 3 milioane de euro va fi rambursat în următorii 10 ani, după cum se arată într-o hotărâre din Monitorul Oficial al României. 

Viitorul reprezintă totuși o afacere profitabilă pentru Gică Hagi și a înregistrat în ultimii doi ani un profit de peste 10 milioane de lei (aproximativ 2,1 milioane de euro). 

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine ar trebui să formeze cuplul de fundaşi centrali la naţionala României pentru meciul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:25

Bogdan Stelea, reacţie dură după ce a văzut cine l-a înlocuit pe Ionuţ Radu la naţională: “El merita!”

10:07

Stefanos Tsitsipas, scandal uriaş după ce a fost umilit la Miami! Grecul s-a certat cu arbitrul: “Să îţi fie ruşine”

10:05

Turcii l-au “trădat” pe Montella. Au făcut publică tactica pregătită pentru România

9:53

“Cea mai mare surpriză de când mă uit la convocări”. Mihai Stoica, uluit de decizia lui Mircea Lucescu

9:26

“Vă dau în scris” Adrian Mutu e convins, după ce s-a întâmplat cu Cristi Chivu la Inter: “O dată în viaţă”

9:21

Pleacă Andrei Nicolescu de la Dinamo? “Mandatul meu e pe masa acționarilor!”

1 UPDATEIonuț Radu ratează sigur meciul Turcia – România. Primul verdict al medicilor 2 Mircea Lucescu i-a găsit înlocuitor lui Ionuț Radu, accidentat! Anunțul de ultimă oră venit de la FRF 3 Jucătorul care e out de la FCSB! Decizia luată de Mirel Rădoi spune totul 4 Decizia luată de Dinamo în privinţa lui Adrian Mazilu. Anunţul lui Andrei Nicolescu: “Problema lui” 5 Nebunie la derby-ul nordului Angliei. Meciul a fost oprit pentru rasism 6 VIDEOMomente cumplite în Turcia, cu câteva zile înainte de barajul cu România. Două clădiri s-au prăbuşit în Istanbul
Citește și