Închide meniul

Se amână vânzarea lui Dinamo? Fanii din PCH anunță că vor clubul și îi transmit lui Negoiță: ”Nu putem fi strânși cu ușa”

Antena Sport Publicat: 21 aprilie 2020, 6:08

Se amână vânzarea lui Dinamo? Fanii din PCH anunță că vor clubul și îi transmit lui Negoiță: ”Nu putem fi strânși cu ușa”

Fanii vor să preia clubul după ce trece criza de Covid-19

Fanii dinamoviști din PCH au emis un comunicat de presă prin care au anunțat că vor să preia clubul după ce trece pandemia de coronavirus, deși Ionuț Negoiță a anunțat că actele se vor semna astăzi

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Suntem conștienți că avem o datorie morală față de Dinamo și față de cei aproape 5000 de membri ai Programului DDB, care, prin adeziunea lor la proiectul socios, ne-au dat mandatul de a salva acest club. Totuși, nu putem fi "strânși cu ușa" să acceptăm preluarea în condițiile sociale existente la nivel mondial care afectează și fotbalul. Blocarea campionatelor pe o perioadă nedeterminată, restricții, etc. DINAMO NU ESTE SUBIECT DE CACEALMA”, se arată într-un comunicat remis de fani.

Redăm postarea integrală a fanilor dinamoviști: 

Comunicat Board Program DDB – Peluza Cătălin Hîldan

În urma scrisorii publice prin care acționarul majoritar al Clubului Dinamo 1948 își exprimă intenția de a vinde pachetul majoritar de acțiuni, împreună cu drepturile și obligațiile clubului,

Având în vedere că scrisoarea este adresată Asociației Peluza Cătălin Hîldan;
Având în vedere că suntem deja acționari ai Clubului Dinamo 1948, cu 10,06% din acțiuni;
Având în vedere că suntem singurul partener al lui Dinamo care a făcut ceva concret în ultima perioadă pentru a ajuta clubul să supraviețuiască;
Având în vedere că actualul proprietar a oprit orice formă de finanțare a clubului,

Reclamă
Reclamă

PRECIZĂM URMĂTOARELE:

"Așa cum niciodată nu am lăsat echipa la greu, nici de data aceasta nu putem să privim cu indiferență cum clubul pe care îl iubim se îndreaptă catre faliment și către dispariție.

Prin acțiunile noastre am reușit să ținem clubul în viață, atât prin achitarea restanțelor salariale către jucători, cât și prin strângerea de fonduri necesare obținerii licenței pentru Liga 1.

Reclamă

Suntem conștienți că avem o obligație față de toți suporterii dinamoviști, fără nicio excepție, de a face tot ce ne stă în putință pentru ca Dinamo să continue să existe.

Suntem conștienți că avem o datorie morală față de Dinamo și față de cei aproape 5000 de membri ai Programului DDB, care, prin adeziunea lor la proiectul socios, ne-au dat mandatul de a salva acest club. Totuși, nu putem fi "strânși cu ușa" să acceptăm preluarea în condițiile sociale existente la nivel mondial care afectează și fotbalul. Blocarea campionatelor pe o perioadă nedeterminată, restricții, etc. DINAMO NU ESTE SUBIECT DE CACEALMA.

Așa cum am anunțat încă de la lansarea Programului DDB, scopul bine definit al acțiunilor noastre este deblocarea impasului financiar și ridicarea UNUI MARE DINAMO al suporterilor.

De aceea, NE-AM EXPRIMAT INTENȚIA DE A ÎNCEPE TRATATIVELE PENTRU PRELUAREA CLUBULUI ÎN CONDIȚII NORMALE.

Printre membrii care susțin Programul DDB, avem profesioniști în toate domeniile necesare de activitate.

În același timp, trebuie să afirmăm că întotdeauna vom fi dispuși să facem loc unui investitor puternic, pe care îl așteptăm alături de Dinamo și alături de cei mai creativi suporteri.

Suntem conștienți că un astfel de angajament implică un efort deosebit de mare, că acest lucru nu va fi ușor, mai ales acum, când suntem la începutul unei perioade de recesiune economică.

Dar suntem convinși că suporterii ne vor asigura de sprijinul lor prin aderarea la acest proiect. O echipa de fotbal trăiește pentru și prin suporteri, iar suporterii lui Dinamo au demonstrat până acum că vor susține echipa și vor pune umarul la succesele viitoare.

”Luptă Dinamo! Că n-avem încotro,
Din cenușă va renaște UN MARE DINAMO!
Și dacă vei lupta, jur că nu-mi va păsa,
De vei învinge sau vei pierde, întruna voi cânta!”, se arată în comunicatul remis de fani. 

Ionuț Negoiță anunțase că marți se semnează actele cu ADPD

"Da, sunt de acord cu intenția Asociației ADPD, astfel că le-am transmis reprezentanților ADPD un mail prin care îi învit să semnăm, marți după Paște, contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni. Am vorbit deja cu notarul să pregatească actele”, spunea Negoițâ înainte de Paște pentru ProSport.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Este Istvan Kovacs cel mai bun arbitru român din istorie?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
15:32

Irina Begu, eliminată în sferturile probei de dublu de la Roland Garros

15:08

Horațiu Moldovan, gata de o nouă provocare! Anunț important despre portarul român: “E dornic să joace acolo”

15:07

Coco Gauff s-a calificat în semifinalele Roland Garros 2025! Americanca a atins noi borne impresionante

14:19

Înlocuitor de la FCSB pentru Ștefan Baiaram, la naționala U21! Decizia luată de Daniel Pancu, înainte de EURO

14:13

Connor McDavid, despre comparaţiile cu Gretzky şi Crosby, înaintea finalei Cupei Stanley: “Asta e o poveste diferită”

13:53

Ianis Zicu, mesaj direct pentru jucătorii de la Farul! Ce nu acceptă noul tehnician: “Sub nicio formă!”

1 UPDATEOFICIAL Liviu Ciobotariu e noul antrenor al Petrolului 2 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopic a fost şi pe lista FCSB-ului 3 Gigi Becali, ultimele detalii despre transferul lui Dennis Politic la FCSB: “Asta e oferta finală” 4 Alexandru Musi s-a înţeles cu Dinamo. Dennis Politic, tot mai aproape de transferul la FCSB 5 Gigi Becali a reacționat după ce a auzit că Dan Șucu ar vrea un jucător de la FCSB 6 Karlo Muhar i-a dat răspunsul lui Gigi Becali în privinţa transferului la FCSB!
Citește și