Bilanț dezastruos pentru Dinamo în 2019. Clubul are pierderi de aproape 2 milioane de euro

Valentin Pîrcălabu Publicat: 14 aprilie 2020, 14:45

Comentarii
Bilanț dezastruos pentru Dinamo în 2019. Clubul are pierderi de aproape 2 milioane de euro

Mediafax Foto / Octavian Cocolos via Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Conform cifrelor din raportul publicat pe site-ul oficial, Dinamo a avut venituri de 16,6 milioane de lei, în timp ce sumele cheltuite au ajuns la 25,9 milioane de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Astfel, clubul a cheltuit cu mult mai mult decât a produs într-un sezon în care rezultatele sunt dezastruoase. Și în acest sezon, Dinamo a ratat calificarea în play-off, iar echipa se află la numai trei puncte peste locul care conduce în barajul de salvare, împotriva formației clasate a treia în liga a doua.

Ionuț Negoiță a ajuns la capătul răbdării: ”Îmi ajunge. Să mai facă și alții”

Ionuț Negoiță spune că nu există cale de întoarcere. Nu mai bagă niciun ban la Dinamo. Omul de afaceri a anunțat și un termen de 20 de zile pentru ca situația să se remedieze. În caz contrar, Negoiță e decis să bage clubul în faliment.

Situația de la Dinamo este una dramatică. Clubul riscă să nu primească licența și, mai rău, poate ajunge în faliment. Chiar dacă Ionel Dănciulescu speră ca Negoiță să se răzgândească, acesta pare decis să nu mai dea niciun leu.

Reclamă
Reclamă

Nu glumesc sub nicio formă. Să nu se culce pe o ureche că pot reveni la sentimente mai bune. Decizia mea este luată. Dau clubul pe un leu. Sper ca unii oameni să ia în serios măcar acum și să nu creadă că Negoiță o să facă în continuare ce a făcut. Să mai facă și alții. Îmi ajunge”, a spus Ionuț Negoiță în exclusivitate pentru AntenaSport.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:13 15 sept.

Ianis Stoica, pe „val” în Portugalia: gol şi assist în remiza „nebună” obţinută de Estrela

0:04 15 sept.

Remarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”

0:04 15 sept.

Meriton Korenica, categoric după ce FCSB s-a „încurcat” cu Petrolul: „Trebuie să învăţăm, să fim mai pregătiţi”

0:00 15 sept.

Denis Drăguş şi-a anunţat obiectivul la FCSB, după ce a debutat la echipa patronată de Gigi Becali!

23:50

„Meciul cu Craiova e decisiv?” Răspunsul lui Marius Baciu, după ce Gigi Becali i-a dat ultimatum la FCSB!

23:36

Inter 5-3 Udinese. Nebunie pe Meazza: echipa lui Chivu s-a dezlănțuit după 0-2 în minutul 16

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Gata cu egalurile: penalty-uri după 90 de minute, echipa câștigătoare primește un punct în plus! Unde se va aplica noua regulă 4 Gigi Becali a distrus un jucător după egalul cu Petrolul: „Joacă la alibi! Nu poți așa!” Ce spune despre noile achiziții 5 FCSB – Petrolul 2-2. Meci „nebun” pe Arena Naţională, cu răsturnări de situaţie! Korenica, primul gol la roş-albaştri 6 Lovitură pentru Octavian Popescu în Grecia. Veste proastă după plecarea de la FCSB
Citește și